Scoţianca Sally Lamont, preşedinta Comitetului Paralimpic Român, încearcă de 18 ani să schimbe lucrurile în România. Britanica spune că e mulţumită de progresul pe care l-a făcut, dar că mai are mult de muncă.
Povestea de dragostea a lui Sally Lamont cu România este una incredibilă. Dar sîntem la Jocurile Paralimpice, unde nimic nu e imposibil. În 1994 a venit la Cluj-Napoca, dar s-a stabilit aici în 2000.
Şi-a vîndut casa din Edinburgh pentru a-i ajuta la început pe copiii cu dizabilităţi cărora le preda engleză. I-a îndrumat pe ei şi pe alţii spre şah, tenis de masă şi atletism. A primit o moştenire de 70.000 de lire pe care a investit-o pentru a dezvolta sportul pentru persoanele cu dizabilităţi.
În 2009 a fost aleasă preşedintă a Comitetului Paralimpic Român şi e neobosită. La Jocurile Paralimpice de la Londra abia a apucat să doarmă cîteva ore pentru că a avut multe lucruri de pus la punct. În biroul de la etajul doi al blocului în care stă delegaţia României, Sally are mereu cîte ceva de făcut. Ieri însă, s-a mai liniştit un pic, iar de dimineaţă a mers la înot.
Pe un soare arzător, ea a vorbit despre lucrurile care au încîntat-o la Londra, dar şi despre cele pe care le mai are de făcut. Vorbeşte româneşte cu accent. "Gramatica nu e prea bună", spune cea care vorbeşte despre România ca despre ţara sa. Mai mult, zice că suportă mai bine căldura din România decît cea din Anglia. O scoţiancă de 61 de ani care luptă în continuare să schimbe lumea.
- Miss Sally, azi se încheie Jocurile Paralimpice, cum aţi trăit această experienţă?
- A fost o experienţă minunată pentru sportivii noştri. Ne-am simţit cu adevărat o echipă. Am avut o tabără de pregătire la Liverpool, unde s-a legat şi mai mult acest spirit. Şi Edi Novak mi-a spus acest lucru. El a fost într-un cantonament plătit, pe velodrom, pentru că în România nu avem aşa ceva. Am văzut de la Beijing că a luat două locuri patru şi i-am spus că la Londra va fi altfel pentru că dacă avea antrenament pe velodrom era mai sus. Nu ştiu dacă m-a crezut atunci, dar eu sînt om de cuvînt şi i-am asigurat acest cantonament.
"Eduard Novak a reuşit să cîştige aurul la Londra pentru că s-a antrenat pentru prima dată pe un velodrom. A trebuit să plătim ca Edi să se antreneze în condiţii de concurs"
- Care a fost momentul care v-a adus cea mai mare bucurie?
- Cel mai mult mă bucură că am fost o echipă în adevăratul sens al cuvîntului. Şi sînt mîndră de ei. Din păcăte, noi nu avem unde să mergem să ne antrenăm împreună. Fiecare sportiv stă în alt oraş. Nu putem să mergem nici măcar la Izvorani, pentru că acolo este foarte greu accesibil pentru persoanele cu dizabilităţi. Zilele petrecute la Liverpool împreună ne-au ajutat enorm. Sportivii trebui să stea mai mult împreună pentru a se forma un spirit de echipă.
- Edi Novak a adus primul aur din istoria României.
- E un sportiv excepţional, un exemplu pentru toţi oamenii cu dizabilităţi. Liderul echipei noastre. Mă bucur foarte mult pentru el. A fost un vis pentru el să cucerească aurul, unul pe care şi l-a îndeplinit. A meritat din plin această medalie. E mereu frumos să ajungi pe primul loc. Noi lucrăm ca mai mulţi sportivi să ajungă pe podium. Edi a ajuns în vîrf şi toţi oamenii cu dizabilităţi din România trebuie să înţeleagă că se poate. Să aibă încredere în ei.
"Am început deja să ne pregătim pentru ediţia următoare de la Rio. Acolo avem ambiţia de a duce şi mai mulţi sportivi şi de a cîştiga şi mai multe medalii"
- V-aţi fi dorit ca delegaţia să fie mai numeroasă?
- Am avut mai mulţi sportivi pregătiţi, dar, din păcate, nu am primit invitaţii de la Comitetul Paralimpic Internaţional. Asta a fost o dezamăgire pentru mine, dar nu-i nimic, vor merge la Rio. Şi acolo se vor califica direct. După ce s-au terminat Jocurile Paralimpice de la Beijing, am început să lucrăm la cele de la Londra. De luni începem să ne pregătim pentru Rio. Avem nevoie de antrenori pentru asta, ei trebuie să înţeleagă faptul că a pregăti un sportiv cu dizabilităţi le poate aduce glorie, poate chiar mai multă.
- Cum vi s-a părut atmosfera, tribunele au fost pline la toate întrecerile.
- E prima dată cînd văd atît de mulţi spectatori la Jocurile Paralimpice. Pentru Anglia, Olimpiada egal Paralimpiada. Şi trebuie să mai spun ceva, niciodată vremea n-a fost atît de bună în Anglia.
- În ziarele britanice scrie că această ediţie va ajuta la schimbarea atitudinii faţă de oamenii cu dizabilităţi Dar ei au venit în număr foarte mare, ce e de schimbat?
- E vorba de părinţii copiilor care au probleme. Ei să înţeleagă că trebuie să-şi dea copiii la sport, pentru că astfel le dau sănătate, încredere şi se integrează altfel.
- În 2008, Edi Novak spunea că în România dacă ai o dizabilitate nimeni nu se uită la tine.
- Aşa e. Şi părinţii din România trebuie să înţeleagă că dacă au un copil cu probleme nu trebuie să le fie ruşine, trebuie să înţeleagă că e la fel ca şi ceilalţi.
"Mă bucur că după atîţia ani am reuşit ca un medaliat de la Jocurile Paralimpice să primească bani la fel ca unul de la Jocurile Olimpice. Edi merită dublu şi chiar mai mult decît atît"
- Cum v-aţi descurcat cu banii pentru participarea la Londra?
- Am mers la mulţi sponsori, dar n-am reuşit prea multe. Olympus, o fabrică de lactate din Braşov, ne-a ajutat, Vodafone-ul, ei au plătit pentru echipamente, TAROM-ul ne-a ajutat şi cam atît. Sper că în viitor se vor schimba. Asta este discriminare faţă de sportivul paralimpic.
- Sportivii au purtat un echipament care a avut peste steagul tricolor.
- (zîmbeşte) A fost ideea mea, fabrica Norada din Odorheiu Secuiesc ne-a ajutat cu preţuri mici, iar cei de la Vodafone au plătit pentru ele. Multă lume ne-a felicitat pentru felul în care arată.
{{text}}