Sporturi   •   Handbal   •   OLTCHIM

Oltchim moare » Cea mai bună echipă din România nu mai are susţinere financiară

Echipa Oltchimului a pozat ieri, înainte de debutul în Liga Naţională. Ar putea fi ultima poză în această formulă pentru "galactice" // Foto: Marius Ionescu

Articol de Marian Ursescu, Gabi Cîrjaliu   —  luni, 10 septembrie 2012

Ieri, fostul manager al Combinatului Chimic de la Vîlcea, Constantin Roibu, a anunţat că formaţia de handbal nu va mai primi nici un ban de la societatea comercială.

Campioana României, Oltchim Rm. Vîlcea, finalista Ligii Campionilor din 2010, semifinalistă în cea mai importantă competiţie în 2009 şi 2012, e în pragul dezastrului.

În sezonul în care şi-a format cel mai valoros lot, transferînd numai handbaliste de cinci stele, precum Katarina Bulatovici, Amandine Leynoud, Allison Pineau, Silvia Navarro sau Alexandrina Barbosa, Oltchim nu va mai avea susţinere financiară!

"E clar că SC Oltchim nu mai poate aloca fonduri. Urmează privatizarea şi nu se ştie cine va fi noul acţionar. În acest moment avem asigurate salariile doar pentru luna august. Pentru luna septembrie trebuie, deja, găsiţi alţi sponsori", a anunţat Constantin Roibu, fostul manager al Oltchimului, care a demisionat din funcţie săptămîna trecută.


Roibu a avut o întîlnire cu autorităţile locale din Vîlcea, Primăria şi Consiliul Judeţean, pentru a prelua echipa, dar nu are mari speranţe. "Încercăm şi în ţară să găsim cîţi mai mulţi sponsori care să ne susţină. Ideea e de a găsi nu un singur sponsor, ci mai mulţi care să vină cu sume mici, astfel încît şi pentru ei să fie efortul financiar mai mic. Avînd în vedere că Oltchim este un brand naţional, cred că toate firmele care au posibilitatea să susţină echipa de handbal ar trebui să vină alături de noi", a subliniat Roibu.

Ca echipa să nu se desfiinţeze şi să-şi continue tradiţia, Roibu spune că ar accepta să o mute şi în alt oraş. "Am vorbit cu domnul Cristian Gaţu, preşedintele federaţiei. I-am propus să vorbească pentru ca Oltchim să fie preluată de către Primăria Generală a Capitalei, unde sînt alte fonduri, alte posibilităţi"

Constantin Roibu a anunţat că există posibilitatea ca Oltchim să nu fie înscrisă în Liga Campionilor, în condiţiile în care nu vor exista resurse financiare. "În handbal nu putem să vindem jucătoarele, nimeni nu-ţi dă atîţia bani. În plus, fetele au venit libere de contract. Dacă nu vom avea bugetul necesar, nu vom începe, pe 14 octombrie, Liga Campionilor şi le vom lăsa pe fete să se transfere la alte echipe, unde să poată juca. Vom fi total corecţi faţă de ele!".

32 de trofee a cîştigat Oltchim în România: 18 titluri de campioană şi 14 Cupe ale României


5 trofee internaţionale are Oltchim în palmares: Cupa Cupelor 2007, Cupa EHF 1984, 1989, Supercupa Europei 1984, 2007

3 milioane de euro e bugetul campioanei României, care are drept obiectiv în acest sezon cîştigarea Ligii Campionilor

"Este singurul an în care avem toate şansele să cîştigăm Liga Campionilor. Avem cel mai bun lot şi ar fi păcat ca o astfel de echipă să moară" (Constantin Roibu)

"Dacă un investitor vrea să preia clubul, nu trebuie să plătească nimic pentru el. Îl preia cu totul gratis, mai ales dacă păstrează echipa la Rîmnicu Vîlcea" (Constantin Roibu)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.