Ciclistul din Miercurea Ciuc s-a născut cu mîna stîngă mai scurtă, dar asta nu l-a împiedicat să facă patinaj viteză timp de 18 ani, apoi să treacă la bicicletă.
"Această defecţiune o am din naştere", spune senin Imre Torok, cu accentul său de Miercurea Ciuc. S-a născut pe 24 aprilie 1965, cu o mînă mai scurtă şi cu degetele nedezvoltate.
Cel mai vîrstnic component al delegaţiei României de la Jocurile Paralimpice de la Londra a practicat patinajul viteză timp de 18 ani, alături de persoane fără dizabilităţi, dar cum singur spune a avut probleme. "Edi Novak m-a convins să mă urc pe bicicletă. Îmi propusesem să ajung la Jocurile Paralimpice de la Beijing, dar n-am reuşit", spune el.
A ajuns la Londra. A participat îm două probe, 1km de contratimp pe velodrom, unde a ocupat locul 17, iar în cursa de fond pe şosea a abandonat. "Ciclismul pe şosea nu este pentru mine, eu sînt construit pentru velodrom. Din păcate, nu am avut antrenamente pentru că la noi nu exista unul performant". La 47 de ani ştie care-i sînt posibilităţile. "În cursa de pe velodrom a fost bine, nu a mers la maximum, dar şi aşa aş fi fost cu două locuri mai sus. Mi-am propus să ajung aici şi am împlinit acest lucru. A fost frumos, dar mai departe nu ştiu ce o să se întîmple. Pe bani mei nu mai merge".
Motivaţie personală
De ce face sport la această vîrstă? "Fac sport ca să fiu un exemplu pentru copiii mei şi pentru alţii. Sportul educă. E valabil pentru toată lumea, chiar şi pentru sportivii cu handicap". Imre Torok are o fată, Agota, în vîrstă de 21 de ani şi un băiat, Artur, în vîrstă de 20 de ani. Agota a făcut ski, iar Artur joacă fotbal. Pentru el sportul înseamnă aproape totul, are numeroase amintiri plăcute care au legătură cu sportul, deşi antrenamentele uneori durează şi 6-7 ore pe zi.
A adunat peste 15.000 de kilometri pe bicicletă, dar face acest lucru cu plăcere, chiar dacă sportul îi fură timp de lîngă familie şi trebuie să fie foarte atent la cît doarme, cît mănîncă. Ciclismul e un sport costisitor şi pentru a-l practica e nevoie de bani. Pentru a reuşi să meargă mai departe, Imre şi soţia lui au o mică afacere cu suveniruri în centrul oraşului natal. "Noi mai avem noroc şi cu Edi, pentru că el aduce sponsori, dar el este vîrful".
Totul e posibil
Pe veranda blocului din Satul Paralimpic de la Londra, Imre Torok îşi spune povestea liniştit. "Eu nu mă simt handicapat decît atunci cînd mă lovesc la mîna dreaptă. M-am accidentat o dată la încheietură şi nu puteam să fac mai nimic, nici măcar să mă închei la şireturi". Şi-ar dori ca oamenii cu dizabilităţi să facă mai mult sport. "Am un prieten care a căzut din copac şi şi-a frînt coloana. A primit un scaun cu rotile performant, dar nu are bani de acumulatori pentru el. Cum ar putea să mai facă şi sport?".
Viaţa l-a învăţat multe, deşi în copilărie spune că i-a fost mai greu. A încercat să facă de toate. A jucat hochei, baschet şi nu s-a lăsat de sport niciodată. "E păcat că Jocurile Paralimpice nu au fost transmise în România. Cum să poate căpata încredere persoanele cu dizabilităţi dacă nu văd că se poate înota cu un singur picior sau fără mîini. Trebuie să vadă că se poate". Şi Imre Torok a demonstrat că se poate. La 47 de ani a concurat la Jocurile Paralimpice.
70 de ani este vîrsta celei bătrîne participante la Jocurile Paralimpice de la Londra. Ea este Libby Kosmala, care practică tirul
{{text}}