Campionate

CR 16 milioane » Lacrimile i-au mărit salariul lui Ronaldo cu 4 milioane de euro. Net!

+2 Foto
Ronaldo are toate motivele să mulțumească Divinității

Articol de Aurelian Botezatu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Real a cedat presiunilor portughezului şi l-a făcut al doilea cel mai bine plătit jucător din lume.

Cristiano Ronaldo a plîns cu folos. 20 de minute de lacrimi în vestiarul Realului, după 3-0 cu Granada lui Torje, şi tristeţea afişată public i-au adus 4 milioane de euro net în plus la salariu. Cotidianul As a anunţat ieri, în exclusivitate, că noul contract negociat cu preşedintele Florentino Perez îi garantează portughezului 16 milioane de euro net anual.

Lui CR 7 îi mai trebuiesc încă 4 milioane ca să-l ajungă din urmă pe Eto'o, liderul mondial al cîştigurilor. Dar deocamdată se consolează cu faptul că a urcat pe doi în top şi e la 5,5 milioane distanţă de marele său rival, Leo Messi, plătit cu doar 10,5 milioane de euro anual la Barcelona.

Dacă Real n-ar fi cedat presiunilor lui Cristiano, Anji Mahacikala, Paris SG, Man. United şi City erau gata să intre pe fir. "Cetăţenii" le ofereau madrilenilor 125 de milioane de euro, iar jucătorului 20 de milioane net pe sezon!

"Acum plăteşti tu"
Pretenţiile salariale ale portughezului în vremuri de criză au fost taxate prompt de suporteri. Pe reţelele de socializare circulă de ceva timp o fotografie în care Ronaldo apare ţinînd în mîini o coală de hîrtie cu următorul mesaj: "Banca mi-a plătit transferul şi acum salariul mi-l plăteşti tu. Cînd ţi se măreşte TVA-ul, aminteşte-ţi cît de bine dau cu capul". (foto 2)

94 de milioane de euro a dat Real în 2009 ca să-l ia pe Cristiano de la Manchester United. Record mondial

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.