Instanţa supremă a decis definitiv, marţi, ca dosarul lui Ionuţ Tănăsoaia, agresorul baschetbalistului american Chauncey Hardy, să fie rejudecat de Tribunalul Giurgiu, decizia de condamnare la cinci ani de închisoare fiind astfel desfiinţată.
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis atît recursul formulat de Ionuţ Tănăsoaia împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti de condamnare la cinci ani de închisaore cu executare pentru lovituri cauzatoare de moarte, cît şi contestaţia procurorilor Parchetului de pe lîngă Tribunalul Giurgiu, care au cerut o pedeapsă mai mare.
Astfel, instanţa supremă a desfiinţat atît decizia Curţii de Apel Bucureşti, cît şi hotărîrea din 22 februarie a Tribunalului Giurgiu de condamnare la cinci ani de închisoare a lui Ionuţ Adrian Tănăsoaia, agresorul baschetbalistului american Chauncey Hardy, care a murit după ce a fost lovit cu pumnul în faţă, în urma unei altercaţii într-un club din Giurgiu, în toamna anului trecut. Judecătorii instanţei supreme au dispus ca dosarul să fie trimis pentru rejudecare la Tribunalul Giurgiu.
Instanţa a mai dispus ca Ionuţ Tănăsoaia să fie judecat în continuare în stare de arest.
În 17 aprilie, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Ionuţ Tănăsoaia la cinci ani de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte şi la un an şi opt luni pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, agresorul lui Chauncey Hardy având de executat pedeapsa cea mai grea, de cinci ani.
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis în parte contestaţia procurorilor Parchetului de pe lîngă Tribunalul Giurgiu şi i-au majorat pedeapsa lui Ionuţ Tănăsoaia pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice de la un an la un an şi opt luni de închisoare. Decizia Curţii de Apel Bucureşti a fost contestată cu recurs la instanţa supremă.
Procurorul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Giurgiu ceruse instanţei Curţii de Apel Bucureşti ca pedepsa în cazul lui Ionuţ Tănăsoaia să fie orientată spre medium, nu spre limita minimă a pedepsei, în condiţiile în care pentru fapta de care este acuzat agresorul baschetbalistului Chauncey Hardy legea prevede o pedeapsă între trei ani şi patru luni şi zece ani de închisoare.
Ionuţ Adrian Tănăsoaia spunea atunci în faţa instanţei că nu a făcut altceva decît să încerce să aplaneze situaţia şi că cele petrecute în noaptea de 8 spre 9 octombrie 2011, în clubul din Giurgiu au fost pur şi simplu o întîmplare.
Avocatul lui Ionuţ Tănăsoaia, Emil Vucă, a susţinut în faţa instanţei că Chauncey Hardy nu a fost tratat timp de opt ore după incident, respectiv până la ora 12.00, când a fost transportat la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti. Totodată, avocatul a spus că la dosarul cauzei există dovezi din care reiese că Hardy a fost acuzat în SUA pentru deţinere de droguri şi a fost exclus dintr-o ligă, pentru comportament violent.
În 22 februarie, Tribunalul Giurgiu l-a condamnat la cinci ani de închisoare pe Ionuţ Adrian Tănăsoaia. Instanţa i-a dat lui Ionuţ Adrian Atănăsoaia pedeapsa minimă întrucât şi-a recunoscut fapta. Pedeapsa pentru infracţiunea pentru care acesta a fost deferit justiţiei este între cinci şi 15 ani de închisoare.
sursa: Mediafax
{{text}}