Tehnicianul Gordon Strachan, fost antrenor la Celtic Glasgow între 2005 şi 2009, a declarat că fotbaliştii scoţieni au nevoie de ajutor divin pentru a reuşi să învingă formaţia FC Barcelona, pe care o vor întîlni în Grupa G a Ligii Campionilor
"Pentru a învinge Barcelona, ei trebuie să meargă la o capelă sau la o biserică, unde preferă, să se roage mai întîi. Toată lumea a încercat să oprescă Barcelona cu diferite sisteme. Dar, credeţi-mă, jucătorii de valoare fac diferenţa. Jucătorii buni cîştigă meciuri. Au fost şapte stiluri diferite la Euro-2012 şi cine a cîştigat? Cei mai buni fotbalişti, adică Spania", a declarat scoţianul.
Strachan a povestit cum a fost cînd echipa Celtic antrenată de el a întîlnit formaţia catalană, în 2008, în optimile de finală ale Ligii Campionilor, meci pierdut pe teren propriu, cu 2-3. El şi-a amintit că Prozone a înregistrat atunci 700 de pase efectuate de jucătorii Barcelonei în 90 de minute şi a crezut că sistemul de monitorizare s-a defectat.
"Cînd noi am jucat cu Barca, în 2008, toată Marea Britanie a înţeles că este vorba de o echipă specială. Făceam analiza cu sistemul Prozone. Cînd a venit Manchester United să joace cu noi, au pasat de 340 de ori. Cred că AC Milan a avut 360 de pase sau pe aici. Am reuşit să-l blocăm pe Andrea Pirlo. Dar Barcelona a venit pe Celtic Park şi a efectuat 700 de pase. Cînd am văzut monitorizarea a doua zi, mi-am spus "e ceva în neregulă cu Prozone". I-am zis lui Tam Burns: "Pentru Dumnezeu, du-te şi verifică, eu cred că este eronat dacă a înregistrat 700 de pase". Era un joc de pase pe care nu-l mai văzusem. Era fotbal-hipnoză. Ei doar plimbau mingea, apoi bang-bang, gol! Aveam o idee despre ce fac Xavi şi Andres Iniesta, dar nu realizam că îi aveam în faţă pe unii dintre cei mai buni jucători din lume. Unii dintre cei mai buni jucători din toate timpurile", a afirmat tehnicianul.
Celtic şi Barcelona fac parte din Grupa G a Ligii Campionilor, alături de Benfica Lisabona şi Spartak Moscova.
sursa: Mediafax
{{text}}