Mijlocaşul dinamovist Cosmin Matei consideră că echipa sa are forţa să o învingă pe campioana CFR Cluj aşa cum a făcut-o în Supercupa României, cînd nu avea ritmul de joc de acum. Noul duel e mîine seară de la ora 21:30, în direct pe ”DigiSport” şi liveTEXT GSP.RO.
"Îmi doresc foarte mult să cîştigăm aşa cum am făcut-o în Supercupă. Pentru noi, trei puncte ar fi foarte importante. Cu Astra a fost un mic accident, dar cu CFR vom fi sută la sută concentraţi şi vom da totul pe teren. Clar avem forţa să învingem, dacă am făcut-o la începutul sezonului, cînd nu aveam ritmul de joc pe care îl avem acum. M-aş bucura tare mult să înscriu, dar sper ca şi echipa să beneficieze de asta şi să bată", a declarat Matei pentru site-ul oficial al clubului.
Amintind tot de duelul trecut, cîştigat de Dinamo după penalty-uri, atacantul George Ţucudean a zis: "Va fi un meci total diferit faţă de cel din Supercupă. Acolo era vorba de o finală şi dacă am fi pierdut era greu de digerat. În campionat se poate întîmpla orice, în plus, competiţia e lungă. Am trecut peste eşecul necalificării în grupele Ligii Europa, sper să facem o figură frumoasă în campionat. Avem nevoie de suporteri, pentru mine şi colegii mei este ceva fantastic să fie stadionul plin. Noi îi simţim şi ne ajută foarte mult".
{{text}}