Liga 1

Alvarez naşte suspiciuni » Hondurianul adus ca o mare vedetă la Dinamo ar putea pleca la iarnă

Foto: Bogdan Fechită

Articol de Cristian Verescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Fotbalistul a fost plecat mai multe zile în Italia, la refacere, şi este acuzat că nu-şi dă interesul să revină în circuit


Edgar Alvarez, 32 de ani, are viaţă grea în Ştefan cel Mare. Hondurianul, recomandat cînd a semnat cu Dinamo ca fiind în trecut "cel mai rapid fotbalist din Serie A", ar putea să încheie la iarnă conturile cu roş-albii! Şefii au devenit suspicioşi vizavi de faptul că mijlocaşul nu-şi mai revine din punct de vedere medical, iar colegii de echipă îl acuză de indolenţă. Alvarez a plecat în Italia, spunînd că merge acolo la refacere, şi-ar fi trebuit să revină aseară în Bucureşti.

"Timpul trece, leafa îi merge, iar el n-are chef să se antreneze! Ba îl doare una, ba îl doare alta, nu pare să fie cu mintea aici", susţin jucătorii. Şi oficialii au început să strîmbe din nas, întrucît hondurianul a jucat doar 15 minute cu Chiajna, la prima echipă, cînd s-a şi accidentat, suferind o contractură musculară, plus 45 de minute cu Sportul, la formaţia secundă, sîmbăta trecută, cînd a avut o prestaţie mediocră.

Alvarez riscă să încheie relaţia cu Dinamo în iarnă, în acest ritm, şefii considerînd că nu are rost să continue a plăti cu 15.000 de euro pe lună un fotbalist care nu evoluează pentru echipă. Din cauza lui Edgar are de suferit şi imaginea duetului Bonetti - Birindelli, întrucît cei doi italieni au insistat să fie adus la Dinamo, punîndu-şi obrazul în joc pentru el.

200.000 de euro ar fi primit la semnătură hondurianul, atunci cînd a semnat cu "cîinii"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.