Pentru prima oară în acest sezon, gălăţenii au semănat cu echipa campioană din 2011, în vreme ce puştii lui Hagi s-au apărat şi au ţîşnit pe contre coordonate de inspiraţia lui Dică.
Nici nu-i reglată nocturna la Galaţi şi Alibec trimite paralel cu poarta din doi metri. Tupeul puştilor e foc de paie: vestea noului investitor parcă a pus flăcări în ghetele Oţelului. Gazdele se impun în jumătatea Viitorului, constănţenii sînt răbdători, dar vine gust de asediu. Viglianti împinge pe lîngă Vîtcă un balon bîlbîit de Bejan şi se face 1-0 (18).
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Noul Oţelul, vechiul Dică
Neagu şi Giurgiu trag fără milă în baraje, pînă şi stoperul Costin prinde o ghiulea din lovitură liberă, aproape 30 de metri, puţin "peste" (22). Doar că "du-te, Dică!" a îmbătrînit frumos, în "te trimite Dică": lansare magică spre Alibec, Costin se întinde imprudent, penalty! Acelaşi Dică execută umilitor de calm (26).
Back to work, Oţelul! Perendija reia în văzduh, nemarcat în 2 metri (29), Brăneţ ia mingea din capul lui Chiţu după încă o lansare a căpitanului Viitorului (31). N-ai crede că joacă două echipe cu cîte o victorie în Liga 1! Viglianti reia cu capul şi zguduie transversala (32), Pena repetă (38), pauza vine cu bara tremurînd la fel ca buzele "Regelui", în tribune, la haosul din defensiva sa.
Există viaţă după Dorinel!
Viorel Tănase forţează cu Inkango, francezul de Congo îl umileşte pe Turcu, nu-i nimeni în buza porţii (46). Brăneţ are un reflex încîntător la Alibec (49). Oţelul copleşeşte, dar şi ofensiva copiilor năzdrăvani are viclenie de şarpe. Apărarea constănţenilor e însă prea de tot, iar clasamentul frige: Inkango fentează trei oameni, trage slab (62).
Ripostă proaspătă: Dică şutează şuierător peste bara de sus (64), Iancu aproape rupe vinclul din 16 metri (68). Tănase epuizează schimbările ofensive, Punosevac îl lobează pe Vîtcă, dar Toşca respinge de pe linie (88), Inkango trage cu ochii închişi în blocaj! Viitorul smulge chinuit remiza: nedreaptă pentru gălăţeni, fermecătoare totuşi din tribune!
5 remize a obţinut Viitorul în doar 8 etape de campionat, cele mai multe din rîndul echipelor de Liga 1
"Am dominat jocul şi e păcat că n-am cîştigat. E un eşec, dar avem nevoie de mai mult sprijin de la public. Obiectivul e să nu pierdem nici o partidă acasă" (Viorel Tănase, antrenor Oţelul)
"SÎntem supăraţi că n-am învins, am avut multe ocazii. Trecem printr-o perioadă grea, altă dată marcam un gol din două ocazii" (Gabriel Viglianti, Oţelul)
"Oţelul merita victoria, pentru că a pus presiune pe noi. Să nu ştirbim însă şi din meritele noastre. Am crescut de la meci la meci, facem jocuri bune în faţa adversarilor puternici" (Gheorghe Hagi, patron Viitorul)
{{text}}