Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Alexe se automotivează după ultimele evoluţii modeste: ”Am 22 de ani, voi redeveni un învingător”

Alexe a fost luat la înjurături de un suporter dinamovist după meciul cu CFR Cluj.

Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu   —  marți, 18 septembrie 2012

Marius Alexe a declarat ieri că este convins că-şi va reveni psihic şi fizic, chiar dacă este conştient că trăieşte, din nou, o perioadă nefastă în carieră.

Marius Alexe, 22 de ani, a redevenit ţinta numărul 1 a apostrofărilor din tribune la meciurile de acasă. Suporterii l-au huiduit la meciul cu CFR Cluj (0-1), cerîndu-i să plece de la Dinamo, iar oficialii clubului chiar s-au gîndit ca internaţionalul Under 21 să fie menajat la partidele de pe teren propriu ale "cîinilor", pînă va trece ura spectatorilor. Fotbalistul a luat ieri atitudine, afirmînd că vorbeşte pentru ultima oară pe acest an, pentru a lămuri situaţia sa!

Atacat din toate părţile de către fani, Alexe şi-a recunoscut forma slabă, mai ales că a fost folosit de Bonetti şi-n partea dreaptă, şi-n stînga, şi ca vîrf împins: "Sînt conştient că trec printr-o perioadă nefericită, atît eu, cît şi echipa, mai ales după ultimele rezultate din Liga 1. Mă afectează foarte mult lipsa succeselor şi a golurilor, pentru că-mi doresc realizări multe, atît personale, cît şi cu echipa. N-aş vrea să se uite că sînt crescut la Dinamo, am trecut prin toate etapele în cariera mea, cu spiritul de «cîine roşu» învingător, la care vreau din nou să ajung. Mă doare şi pe mine că nu am o evoluţie bună. Sînt trist cînd sînt fluierat, doar eu ştiu ce e în sufletul meu".

Nu le poartă pică oamenilor care-l înjură pe stadion, a punctat Alexe pe site-ul oficial, www.fcdinamo.ro: "Cu toţii facem greşeli, aşa cum toţi greşim în viaţa de zi cu zi, dar eu îi respect pe toţi suporterii echipei. Toţi fanii fac parte din viaţa mea. Pentru mine nu există altă echipă decît Dinamo! Am 22 de ani, sînt foarte ambiţios şi sînt convins că voi reveni la forma pe care ne-o dorim cu toţii, şi eu, şi colegii, şi antrenorii şi suporterii".


4,80 este media notelor din Gazetă ale lui Alexe în acest campionat în 5 partide de Liga 1, cea mai slabă dintre titularii echipei din Ştefan cel Mare. Are o pasă decisivă, nici un gol

8.000 de euro pe lună este salariul fotbalistului la Dinamo

1,75 milioane de euro este cota actuală a lui Marius, conform transfermarkt.de, ea scăzînd destul de mult în ultimele 12 luni, întrucît în august 2011 fotbalistul era cotat la 2,5 milioane de euro

ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:


Filip: "Regret că am vorbit cu dansatoarea!"

Steliano Filip a fost pedepsit de conducere după ce a lezat imaginea clubului în urma discuţiilor jignitoare purtate cu dansatoarea Alicia Bonita pe facebook. Mijlocaşului de 18 ani îi pare rău acum: "Am făcut o greşeală că am vorbit cu acea fată, a fost prietena unui coleg, dar am luat-o mai mult ca pe o glumă. Ea însă a postat toată discuţia pe pagina de facebook şi aşa a apărut totul. Probabil vom fi amendaţi eu şi Roman, noi doi am vorbit cu ea. Asta e, pe viitor nu se va mai întîmpla!".

Cu Alvarez la control

Aseară era aşteptat să revină în ţară Edgar Alvarez, care şi-a petrecut ultima săptămînă în Italia, alături de kinetoterapeutul său. Mijlocaşul de 32 de ani are o ruptură musculară, iar zilele acestea va fi supus unor controale medicale amănunţite cerute de conducere pentru a se şti cît de gravă e accidentarea şi cît timp va lipsi de pe gazon hondurianul. În contractul lui Alvarez este stipulată o clauză conform căreia, la iarnă, angajamentul dintre acesta şi club poate fi reziliat.

"Sînt şi voi fi mereu primul!"

Ionel Dănciulescu nu intră în planurile lui Dario Bonetti, dar golgeterul roş-albilor spune că se pregăteşte exemplar şi îşi aşteaptă şansa. "Eu cred că mai pot şi îmi doresc să joc. Dacă nu simţeam asta, mă retrăgeam. Întrebaţi pe oricine cum mă pregătesc eu la antrenamente! Am fost, sînt şi voi fi mereu primul, îmi doresc să fiu un model pentru toţi, nu doar prin ceea ce fac pe teren, ci şi prin ceea ce fac la antrenamente", a spus vîrful de 35 de ani la DolceSport.

Inbox:

- Aproximativ 30 de fani au fost prezenţi ieri la o acţiune a clubului la care au fost prezentate cele două trofee cîştigate în acest an, Cupa şi Supercupa României.

- Constantin Dănilescu: "Cupa e un drum mai uşor spre cupele europene. Ne propunem să ajungem în finala competiţiei şi să o cîştigăm. Sper să ne revenim şi în campionat, trebuie să acumulăm puncte".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.