Sporturi   •   Tenis   •   SPORT ÎN PARAGINĂ

FOTO Nu sport, da cîrciumi! » Pe locul în care Ilie Năstase promitea o Academie de Tenis va apărea un club de fiţe

+8 Foto
Pe timpul verii, pe unul dintre terenurile de fotbal din baza Voinţa, Năstase a închiriat un cort imens pentru ceremonii. Acum este demontat

Articol de Alex Nicodim (foto), Mirela Neag   —  joi, 20 septembrie 2012

Pe terenul bazei sportive din Pipera, unde fostul jucător de tenis a anunţat că va face o arenă multifuncţională şi o Academie de tenis, se pregăteşte locul pentru un club de fiţe.

Clubul Sportiv Voinţa Bucureşti moare. Clubul cu una dintre cele mai invidiate baze din Capitală, cu o suprafaţă de 63.000 de metri pătraţi în nordul oraşului, e pe cale să devină istorie. Clipele de agonie aparţin celor două grupe de copii de la secţia de fotbal, copii de 10 şi 12 ani care se încăpăţînează să se mai antreneze şi să mai formeze echipe. Părinţii acestora sînt şi mai supăraţi. "Am reuşit să-i scoatem din case, să-i dezlipim de televizor şi calculator, iar acum Ilie Năstase îi dă afară", a spus cu năduf Viorel Popescu, unul dintre taţi.

Atacul căpuşelor!

Peste două zile, micii fotbalişti încep meciurile din campionat. Ei au însă o dilemă. Unde vor juca partidele de acasă? "Prima etapă este programată sîmbătă şi va fi pe teren propriu. Problema noastră este că nu mai avem acces pe terenul mare. De trei săptămîni, Ilie Năstase a pus lacătul la poartă ca să nu mai putem intra pe el!", a explicat antrenorul Vlad Mocanu.

"Şi pe aceste terenuri sintetice sîntem agreaţi de cei de la Clubul Orhideea, care încă mai rezistă aici datorită unui contract de asociere încheiat cu clubul Voinţa pînă în 2018. Dar de curînd, Brigitte Sfăt, logodnica lui Ilie Năstase, că ea e şeful aici şi comandă tuturor, inclusiv lui Ilie Năstase, a dat indicaţii să le fie tăiat curentul!", a adăugat tehnicianul. Tot acesta a mai spus că administraţia i-a anunţat că a închis terenul de fotbal din cauza căpuşelor.


"Copiii noştri joacă de ani de zile pe acest teren şi niciodată nu au fost cazuri de înţepături de căpuşe sau alte insecte. Ale naibii căpuşe, au apărut acum, toamna!", a vorbit un alt părinte, Florentin Nedelcu. "Nu sînt însărcinat să fac declaraţii" a fost singurele cuvinte rostite de Mihai Piştalu, administratorul lui Ilie Năstase şi fostul director al clubului Voinţa!

Ruină prin voinţă

Baza Voinţa, situată în cartierul Aurel Vlaicu, este ascunsă ochilor trecătorilor de copacii înalţi şi bătrîni din spatele staţiei de metrou. Mulţi îşi mai aduc încă aminte cum arăta complexul în urmă cu zece ani. Terenuri de tenis, de handbal, de volei, de fotbal, şi de joc, şi de antrenament, pistă de atletism, vestiare, săli de popice, magazii. Acum, puţini ştiu ce a mai rămas din ea. Terenul de fotbal, cu gazon natural, care domina odată baza, este ascuns acum în spatele unei plase verzi care-l înconjoară. "Să nu se vadă ruina", explică manevra un muncitor. Tribuna de beton arată de parcă a fost uitată după cutremurul din '77.

Ceremonii pe terenul de fotbal

Pe terenurile de tenis din dreapta, nimeni. Aproape nimeni. Pe ultimul se vede silueta unei fetiţe de zece ani care exersează singură cu paleta. Pe terenul de fotbal, cel de antrenament, din spate, tocmai s-a demontat un cort imens de ceremonii! Da. De ceremonii!

Terenul este delimitat de restul bazei de un gard de lemn şubrezit pe care scrie cu vopsea neagră "Zonă privată". Cortul a funcţionat doar pe perioada verii. "Pentru petreceri", a mărturisit paznicul. Probabil că invitaţii erau aduşi la recepţii legaţi la ochi sau pe înserat pentru a nu vedea mizeria din jur! "Al cui este terenul?" "Al domnului Ilie Năstase. Ca de altfel tot ce se vede aici. De la intrare şi pînă la lac...", explică mîndru paznicul.


Club Nasty 2?

Baza Voinţa are şi ieşire la Lacul Floreasca!? Între două terenuri de tenis s-a căscat o cale spre apă. Vegetaţia a fost rasă de curînd, iar pămîntul, nivelat. Copacii parcă s-au rărit. "Au fost făcute defrişări ilegale la Voinţa. Au fost puşi la pămînt castani şi plopi viguroşi, cu tulpini în diametru de peste 80 de centimetri. Noi am filmat înainte ca Ilie Năstase să preia baza şi vom depune o sesizare la Garda de Mediu", a afirmat Dan Trifu, preşedintele Eco-Civica.

Întreaga bază arată ca un şantier sărac, în care nu se vede nici o organizare, dar mai ales, în care se simte lipsa banilor investiţi. Muncitorii sînt puţini, vreo trei, care lucrează la clădirea administrativă. În rest, mult moloz uitat. Şi o linişte nefirească. Sînt însă două zone în bază unde nu este tocmai linişte. Sînt locurile în care funcţionează două crîşme. "Lor nu le-a fost tăiat curentul. Acolo e profit, nu ca la sport!", s-a auzit antrenorul Mocanu.

Despre intenţiile noului proprietar toţi cei întrebaţi vorbesc în şoaptă. "Se pregăteşte un club de fiţe. De ce credeţi că a fost curăţat terenului care dă spre lac şi e pregătită groapa pentru piscină!?", spune un angajat.

Semnătura lui Crin Antonescu

Clubul Sportiv Voinţa nu s-a îmbolnăvit de moarte într-o zi de 19 martie 2012, cînd lui Ilie Nastase i s-a predat baza sportivă. Clubul a început să sufere încă din 12 octombrie 1999, cînd, prin Hotărîre de Guvern, a fost trecut în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului. O lună mai tîrziu, prin semnătura ministrului Crin Antonescu, terenul bazei a fost oferit, cu titlu gratuit, Fundaţiei Ilie Năstase pentru construirea Academiei de Tenis.

Clubul Voinţa s-a opus prin zeci de procese, pînă în primăvară, cînd a pierdut. Cu poliţiştii în spate, avocaţii ANST şi cei ai fostului jucător de tenis au încheiat procesul verbal de evacuare. Atunci, prin vocea logodnicei sale, Brigitte Sfăt, Ilie Năstase a anunţat că "în fine, ni s-a făcut dreptate! Am plătit destui ani degeaba impozite pe aceste terenuri!".

"Vom face o arenă multifuncţională, dar va fi greu pentru că nu mai sînt investitori", a apucat să spună şi Năstase, dînd asigurări că sportivii clubului Voinţa nu vor avea de suferit şi că vor fi lăsaţi în continuare să se antreneze în bază. Promisiuni de-o vară.

"Am copilul la Voinţa din 2010. Dacă vreau să-l transfer la un alt club trebuie să le plătesc celor de aici cîte 3.600 de lei pentru fiecare an de legitimare" (Florentin Nedelcu, părinte)

"Statul român a făcut o greşeală imensă cînd i-a oferit lui Ilie Năstase această bază pe nimic" (Viorel Popescu, părinte)

"Se aruncă gunoaie şi moloz pe terenul de fotbal pentru ca în scurt timp să nu mai fie considerat spaţiu verde şi să se poată construi aici altceva" (Dan Trifu, preşedinte Eco-Civica)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.