Laurenţiu Reghecampf a acceptat să intre în dialog cu cititorii Gazetei chiar de ziua sa despre trecut, prezent şi viitor.
Coboară primul din autocar şi merge direct la recepţie. Vorbeşte în germană, a doua sa limbă, cu angajaţii hotelului în care e cazată Steaua la Stuttgart, le explică de ce are nevoie echipa, apoi acordă un interviu unei reportere din Germania.
După dialogul cu aceasta, acceptă invitaţia Gazetei. E relaxat şi zîmbitor, deşi mai e doar o zi pînă la testul cu Stuttgart. E ziua lui, dar nu simte acest lucru, doar familia l-a sărbătorit în fugă înainte de plecarea în Germania.
Pagina 1 a Gazetei concepută special pentru aniversarea sa îl face să rîdă. Începe discuţia.
Bărbaţii Reghecampf
Prima poză pe care tehnicianul stelist o priveşte e şi cea mai veche. Nu aşteaptă întrebarea, ci intră direct în subiect: "Ce tînăr eram! Poza e din anul 2000, de la Cottbus. Ce ţin în mînă e cartea familiei Reghecampf. E arborele genealogic al familiei, acolo sînt trecute numele tuturor bărbaţilor din neamul meu!".
Promovare după 36 de ani
Priveşte atent monitorul laptopului în aşteptarea următoarei provocări. "Aici sînt la Aachen. Ce amintiri frumoase! Am jucat acolo peste 100 de meciuri şi am promovat cu echipa din liga a doua în Bundesliga 1. Ce sărbătoare! Echipa nu mai reuşise acest lucru de 36 de ani! A fost senzaţional!", spune sărbătoritul zilei de ieri.
Duelul cu Dorinel
Cele mai multe poze sînt din perioada Germania, locul unde Reghecampf a petrecut nouă ani ca jucător. "Aaa, aici cu Dorinel. Ce fotbalist! Cel mai bun de la Wolfsburg în acea perioadă! Nu mai ştiu scorul, dar sigur erau meciuri aspre, aşa cum sînt mereu în Germania!", rememorează antrenorul.
"Ce slab eram!"
E prima propoziţie pe care o spune în momentul în care pe ecranul laptopului e poza cu el şi cu soţia sa, Anamaria. "E din 2008, de la Vegas, atunci cînd ne-am căsătorit. Anamaria era gravidă cu Bebeto. Dacă m-am schimbat? Păi, nu se vede? Atunci eram mult mai slab. Ce a trecut timpul, anul ăsta ne-am reînnoit jurămintele tot în Las Vegas!", mărturiseşte Reghe.
Bebeto şi tactica
Următoarea poză e alături de fiul său de patru ani. O poză recentă, din 2012. "Aici vorbeam ca băieţii, despre fotbal. Lui Bebeto îi place fotbalul, e interesat, mă bucură acest lucru. Are răbdare şi la meciuri, e ascultător. De fapt, în poza asta îi explicam nişte scheme tactice!", glumeşte tehnicianul roş-albaştrilor.
Gătitul, cea mai mare pasiune
O nouă poză de familie, alături de soţia sa, Anamaria. "Aici sînt la Chiajna, găteam pentru echipă. Era masa de Paşti şi am vrut să le fac tuturor o surpriză. Sînt pasionat de bucătărie, nu am renunţat să gătesc nici acum, cînd sînt la Steaua. E felul meu de a evada atunci cînd am timp liber!", spune zîmind.
Coşmarul Danemarca
Din nou fotbal, dar nu perioada Germania. "Ce e aici? Meciul cu Danemarca, nu?", începe Reghecampf să rîdă. "Vă stîrneşte amintiri neplăcute?". Răspunde dintr-un foc: "Acel meci a fost un fiasco de la bun început. De la gazon pînă la final. Am fost rezervă, am intrat la 2-2 şi am greşit la golul de 3-2, recunosc, apoi a greşit şi naşul Contra şi s-a făcut în final 5-2. Fiecare are destinul lui. Acesta a fost al meu la echipa naţională", povesteşte Reghecampf despre meciul din 29 martie 2003. Singurul al său la echipa naţională.
"Foarfeca" lui Ciocoiu
Inevitabil, înşiruirea de poze ajunge şi la una în tricoul Stelei. "E de la meciul cu Aston Villa", spune rapid antrenorul. "Nu e cu West Ham?", intervine de pe margine Luţu. "Nu, nu, e cu Villa, cînd a dat Ciocoiu "foarfeca" aia senzaţională. Era 1997, păcat că nu ne-am calificat, ne-au bătut 2-0 în returul din Anglia".
Pozele se termină, dialogul merge mai departe.
- Cum vă simţiţi la 37 de ani?
- Sînt bine, bine.
- Vă consideraţi un antrenor tînăr?
- Nu, cred că am acumulat destulă experienţă, sînt deja în meseria asta de aproape patru ani. În plus, în fotbalul românesc înveţi multe, e un campionat puternic şi cred că m-am călit în acest timp.
- Dumneavoastră antrenaţi, dar un jucător din generaţia dumneavoastră, Dănciulescu, încă joacă şi a spus că vrea să mai continue şi din vară.
- Eu nu am mai putut. Cei nouă ani petrecuţi în Germania m-au stors, pur şi simplu. Apoi, am avut şi probleme de sănătate, ceva pe la ficat, şi nu mai puteam face efort. Am zis că e mai bine să mă retrag, să fac şcolile pe care doream să le termin şi să mă apuc să antrenez.
{{text}}