International   •   Liga Campionilor   •   BRAGA - CFR CLUJ 0-2

A scăpat uşor! » Sougou a fost transportat la spital la pauza meciului cu Braga

Sougou va fi menajat probabil la meciul de campionat cu Pandurii // Foto: Lorand Vakarcs (Braga)

Articol de Radu Bichiş   —  joi, 20 septembrie 2012

Senegalezul a fost lovit urît de Vinicius şi apoi a suferit o comoţie după un duel cu Mossoro. La spital a aflat că are doar o leziune în zona toracică.

Modou Sougou a fost jucătorul vizat de intrările dure ale fundaşilor lui Braga. Vinicius l-a lovit dur cu un procedeu de hochei în startul partidei. Africanul s-a resimţit serios după acel duel, dar a ales să continue partida. În minutul 42, Sougou a fost la un pas de tragedie, după ce s-a lovit cap în cap cu Mossoro, rămînînd inconştient preţ de cîteva secunde. Medicii au intervenit rapid şi Modou a revenit în teren.

În prelungirile primei reprize, a cerut schimbarea. Arbitrul i-a permis să părăsească terenul numai după ce a fluierat finalul primelor 45 de minute. Sougou a ieşit clătinîndu-se. În vestiar s-a plîns că respiră cu dificultate. Alarmaţi, medicii lui CFR au chemat ambulanţa pentru a-l transporta pe jucător la spital. Senegalezul a ajuns la secţia de Neurochirurgie a spitalului din Braga, unde i s-a făcut o radiografie la cutia toracică.

După două ore de aşteptare, Sougou a primit rezultatul, unul îmbucurător: doar o leziune în zona toracică. Jucătorul a plecat apoi la hotel, iar azi va reveni la Cluj împreună cu echipa.


4 jucători clujeni au suferit accidentări grave de la începutul sezonului: Deac, Vass, B. Sare şi Ronny

"Mă gîndesc la meciul cu Pandurii, dar nu prea mai avem jucători. Azi-mîine putem alinia un prim «11» al accidentaţilor!" (Arpad Paszkany, patron CFR)

"E şi vina arbitrului că i-a permis lui Sougou să mai revină pe gazon, deşi era groggy" (Iuliu Mureşan, preşedinte CFR)

"Nu ştiu exact ce are Modou, sper să revină repede alături de noi. E un fotbalist determinant pentru CFR" (Ricardo Cadu, fundaş CFR)


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.