De două partide, roş-albii nu mai reuşesc să înscrie, iar îngrijorător este că virusul s-a transmis şi la echipa a doua, unde nu s-a marcat în trei meciuri.
Tradiţia arată că Dinamo e o echipă ofensivă. Din Ştefan cel Mare au răsărit golgeteri de clasă, ca Rodion Cămătaru, Dudu Georgescu sau Dorin Mateuţ, toţi cîştigători ai "Ghetei de Aur". Statistica spune că roş-albii sînt lideri într-un clasament al golurilor marcate în Liga 1 all-time, cu 3.751 de reuşite.
În acest start de sezon însă, "cîinii" au mizat totul pe defensivă, neglijînd atacul. Cu doar 11 reuşite, Dinamo o devansează doar pe Rapid (10 goluri) din grupul echipelor ce se bat la cupele europene. Îngrijorător este că în ultimele două meciuri, cu Astra (0-1) şi cu CFR (0-1), roş-albii nu au reuşit să mai marcheze. Iar dacă Ţucudean nu este în formă, pur şi simplu nu are cine să înscrie, pentru că Dănciulescu e ţinut doar pe bancă, iar Andrei Cristea în tribună!
Secetă mare la Dinamo II
Nici tinerii de mare viitor aduşi de la echipa naţională Under 17 nu par prieteni cu golul. Echipa secundă a roş-albilor e pe ultimul loc în Seria B1, avînd un randament dezastruos în primele trei etape: 6 goluri încasate, 0 goluri marcate şi tot atîtea puncte! Asta în condiţiile în care puştii au mai primit şi întăriri de la echipa mare: Axente, Cristea, Alvarez şi Strătilă, toţi fotbalişti de profil ofensiv.
Au cea mai bună apărare
Chiar dacă lucrurile nu sînt OK în ofensivă, se vede că Dinamo este antrenată de un italian. În defensivă lucrurile stau foarte bine pentru roş-albi, avînd doar opt goluri încasate, cele mai puţine din Liga 1, la fel ca Rapid. Ambele echipe au însă un joc mai puţin disputat, chiar între ele, restanţă ce se va disputa pe 22 octombrie.
"Ajungem cu mingea pînă la 30 de metri de poarta adversă, dar apoi nu reuşim să ne creăm ocazii. Este o problemă şi la atacanţi, ce va trebui remediată rapid" (Alessandro Birindelli, antrenor secund Dinamo)
57 de goluri a marcat Dinamo sezonul trecut, avînd a treia ofensivă din campionat, după CFR Cluj şi Vaslui
7 goluri a marcat George Ţucudean în acest sezon, în toate competiţiile, adică jumătate din golurile lui Dinamo
{{text}}