Liga 1

CFR şi-a canalizat toată atenţia pe campionat în următoarele două săptămîni: "Fără paşi greşiţi"

Godemeche a venit în iarnă în Gruia, după ce îi expirase acordul cu portughezii de la Naval

Articol de Adrian Bucur  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Godemeche a prefaţat duelul de azi cu Pandurii şi spune că "feroviarii" au trecut peste euforia succesului de la Braga.

După victoria entuziasmantă din Portugalia (2-0), clujenii se concentrează pe duelul cu Pandurii, care îi poate scoate, măcar pentru o vreme, din lupta pentru titlu în cazul unui eşec.

"La ora fluierului de start al meciului cu Dinamo, Pandurii avea deja un avans de 9 puncte în faţa noastră. Am mai avut această presiune asupra noastră şi am ştiut să o gestionăm. E foarte important să ne reconcentrăm pe campionat şi să nu ne gîndim la nimic altceva în următoarele două săptămîni. Avem un efectiv de calitate şi nu ne permitem să facem vreun pas greşit în acest moment, chiar dacă ne vor lipsi mulţi jucători", a spus Nicolas Godemeche.

Mijlocaşul susţine că euforia succesului cu Braga a dispărut după doar cîteva ore. "Bucuria s-a consumat chiar în acea seară, portughezii din lot şi-au reîncărcat bateriile alături de familie şi crede-mă că în avionul de întoarcere toţi vorbeam deja despre formaţia din Tîrgu Jiu", a completat francezul.

"Oboseala nu va fi o scuză"
Chiar dacă au de partea lor dezavantajul de a fi jucat la mijlocul săptămînii, Godemeche nu vrea să audă de alibiuri: "Sîntem la a treia deplasare consecutivă după Dinamo şi Braga, dar oboseala nu are ce să caute în discursurile noastre. Nu putem căuta scuze. Sîntem foarte motivaţi pentru că nu ne permitem să ieşim din cursa pentru campionat".

"Contra CFR-ului va fi un meci pe viaţă şi pe moarte, de 1X2. Şi o remiză ar fi un rezultat pozitiv, asta nu înseamnă că vom juca la egal. Nu sînt pesimist, încerc să fiu realist" (Petre Grigoraş, antrenor Pandurii)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.