Stranieri

VIDEO Dan nu mai e ultimul! » Petrescu nu zîmbeşte, dar învinge: Dinamo - Amkar 3-2

Dan Petrescu a preluat Dinamo Moscova de pe ultimul loc al clasamentului.

Articol de Theodor Jumătate  —  Monday 30th of November -0001 12:00

"Bursucul" l-a readus pe Ropotan în prima echipă ieri, a suferit cînd a fost condus cu 1-0 şi nu s-a liniştit decît la final. După ce a scăpat de ultimul loc în Rusia.

Eliberarea. De tensiune, de emoţii, de nervi. Dan se întoarce şi strînge pumnii, urlînd de bucurie. Dar nu zîmbeşte. Nici măcar acum, cînd e 3-1 pentru echipa sa, care are un jucător în plus pe teren cu 7 minute înaintea finalului. Victoria e a lui, Dinamo Moscova a scăpat de ultimul loc, însă Petrescu nu poate zîmbi.

VIDEO: Vezia AICI fazele meciului!

Meciul cu Amkar Perm (3-2 la sfîrşit) îl consumase prea mult. La fel cum îl macină încă situaţia echipei, atmosfera încinsă de la club, ultraşii alb-albaştri invadînd joi noapte baza de pregătire cu torţe şi ameninţări: "Dacă nu bateţi, vă batem noi!".

Portarul-gafeur
Ieri, antrenorul a surprins. L-a titularizat în faţa apărării pe Ropotan, care nu mai jucase un meci oficial de patru luni şi jumătate - ultima oară o făcuse la Tom Tomsk, unde era împrumutat. Fostul dinamovist nu l-a ajutat prea mult pe Dan. E vizibilă lipsa jocurilor. Dar nu a fost el veriga slabă a moscoviţilor, ci goalkeeperul Berezovski, rezerva clasică a lui Şunin. O degajare greşită, exact la adversar, slovacul Jakubko a ajuns rapid în careu, şut printre picioarele portarului: 0-1 (25).

Norocul lui Petrescu, peste cinci minute. Austriacul Jantscher, de-abia sosit de la RB Salzburg, a egalat din voleu. Şi n-a fost ofsaid. Era pe linie cînd Kuranyi a prelungit mingea pe spate pentru el. Iar eliminarea lui Cerencikov (38) le-a permis gazdelor să atace cu fundaşii la 40 de metri de poarta adversă. Pînă la capătul meciului.

Fault la Kuranyi?
De la pauză, nu a mai fost Ropotan pe gazon - a intrat veteranul Semşov - şi Dinamo şi-a creat ocazii cît pentru un campionat. Dar a înscris tîrziu (2-1, Kuranyi 78, şi 3-1, Kokorin 83). Plus că la golul cel mai important, Kuranyi a intrat în plasă cu tot cu fundaşul lui Amkar. Fault? Posibil, însă Petrescu a cîştigat. Prima lui victorie acasă, cu DM, în campionatul rus. Şi acelaşi scor ca la succesul contra lui Lokomotiv: 3-2.

2 este numărul victoriilor lui Dinamo Moscova în primele nouă etape; ambele cu Petrescu: 3-2 cu Lokomotiv (25 august) şi cu Amkar

17 luni a aşteptat Ropotan să fie din nou titular la Dinamo Moscova; ultimul meci fusese pe 16 aprilie 2011

"Sînt mulţumit de rezultat, dar supărat din cauza ratărilor. Nu ne putem bate joc de ocazii. Acum, nu mai sîntem pe ultimul loc. Şi nu mai avem voie să fim acolo" (Dan Petrescu, antrenor Dinamo Moscova)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.