Liga 1

Operat cu succes » Ienei a suferit ieri o intervenţie pe cord deschis la Cluj-Napoca, în urma căreia i-au fost montate trei bypass-uri

Articol de Teodor Biriş, Răzvan Luţac, Gabriel Berceanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Tehnicianul care a cîştigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua în 1986 a fost supus unei intervenţii chirurgicale, după ce medicii i-au descoperit vineri două artere înfundate şi angină pectorală instabilă. Nea Imi se simte bine după operaţie şi ar putea fi externat într-o săptămînă.

OVIDIU IOANIŢOAIA I-A SCRIS LUI NEA IMI "SCRISOARE CĂTRE UN ÎNVINGĂTOR", CITEŞTE AICI!

Marea echipă a Stelei de la Sevilla a depăşit, ieri, un nou moment delicat cauzat de probleme medicale. După ce Helmuth Duckadam a fost internat, marţea trecută, în urma unei insuficienţe arteriale, pe mîna chirurgilor a ajuns şi fostul său antrenor, Emeric Ienei (75 de ani). Nea Imi a fost operat ieri, timp de patru ore, pe cord deschis, după ce doctorii l-au diagnosticat cu angină pectorală instabilă şi i-au descoperit două artere înfundate. Una complet, cealaltă în proporţie de 80%.

I-au montat trei bypass-uri
Diagnosticul, "angină pectorală instabilă şi obstrucţii pe arterele coronare", i-a făcut pe doctorii de la Institutul Inimii din Cluj să grăbească intervenţia chirurgicală. Programată iniţial azi, aceasta a avut loc ieri dimineaţă. Condusă de Adrian Molnar, medic primar în chirugie cardiovasculară, operaţia a durat patru ore, timp în care cei trei doctori i-au montat lui Ienei trei bypass-uri. "Pacientul avea două artere obstrucţionate, aşa că i-am introdus bypass-urile, care creează noi căi de comunicare a sîngelui", a declarat Molnar.

"Are o inimă puternică"
Bărbatul de 75 de ani a rezistat cu brio încercării. "Nu au fost probleme, nici nu au apărut situaţii neprevăzute", a declarat medicul. Acesta a avut numai cuvinte de laudă cu privire la fostul antrenor: "N-a avut un mod de viaţă nesănătos pînă la vîrsta asta. Dînsul are o constituţie robustă, o inimă puternică, una care se mişcă foarte bine". Imediat după operaţie, pacientul a fost transportat la terapie intensivă, starea sa fiind stabilă.

Restricţii alimentare
Recuperarea lui Ienei ar putea ţine o lună de zile, însă doctorii sînt optimişti: fostul jucător al CCA-ului ar putea fi externat chiar săptămîna viitoare! Totuşi, doctorul Molnar are şi o serie de sfaturi pentru nea Imi. "După operaţie, domnul Ienei va avea foarte multe restricţii alimentare, nu va avea voie nici să fumeze. Va trebui să îşi schimbe modul de viaţă", a afirmat chirurgul.

Sănătos tun în ultimii ani
Problemele medicale cu care se confruntă Ienei sînt fără precedent, cel puţin în ultimii ani. Cu toate acestea, el s-a simţit extrem de slăbit în ultimele săptămîni, în ciuda faptul că a participat la cîteva evenimente în judeţul Bihor.

Sîmbăta trecută, el i-a acordat trofeul "Iuliu Bodola" lui Zoltan Laszlo (19 ani), cel mai bun tînăr jucător de etnie maghiară din ţară. "Nu a dat nici un semn că ar avea probleme", avea să declare Zsolt Muzsnay, fost elev al lui Ienei la Steaua, prezent la eveniment.

Lăcă şi Gaţu au sunat pentru veşti
Însă joi a absentat de la expoziţia "110 ani de fotbal în Bihor, 40 de ani de FC Bihor", deşi îşi ridicase personal invitaţia. Vineri s-a prezentat, din proprie iniţiativă, la Spitalul Oradea, de unde a fost trimis de urgenţă la Cluj-Napoca. La Institutul Inimii din urbea ardeleană i-a fost pus diagnosticul, iar doctorul Adrian Molnar a fost chemat de urgenţă de la Braşov pentru a-l opera. A fost vizitat de cei doi copii, Călin şi Kiki, iar de problemele sale s-au interesat, printre alţii, preşedintele CFR-ului, Iuliu Mureşan, fostul său elev, Marius Lăcătuş, dar şi preşedintele FR Handbal, Cristian Gaţu.

Doctorul care l-a operat e pasionat de fotografie
Medicul care a condus operaţia lui Ienei, Adrian Molnar, are şi înclinaţii artistice. Acesta este pasionat de fotografie, avînd mai multe expoziţii la activ. "La un moment dat, mă gîndeam să fac din asta o profesie. În cele din urmă, am optat pentru profesia de medic. Fotografia a rămas un hobby", declara Molnar pentru Foaia Transilvană acum cîţiva ani.

90% din intervenţiile asemănătoare celei suferite de Ienei sînt un succes: acestea reduc riscul infarcturilor miocardice

4 ore a durat intervenţia chirurgicală în cazul lui Emeric Ienei, deşi operaţiile de acest gen se pot prelungi şi pe durata a 8 ceasuri

"L-am vizitat azi pe Imi, îi urez multă sănătate! Acum două săptămîni am vorbit cu el, nu mi-a zis că ar avea probleme. Dar el e un om mîndru, nu e genul care să se plîngă"
Cristian Gaţu, preşedinte FR Handbal

"Sîntem cu ochii pe domnul Ienei. Primele 48 de ore sînt critice, de aceea îl vom urmări atent, pentru a nu apărea complicaţii"
Adrian Molnar, chirurg

CV
- născut pe 22 martie 1937 la Agriş, jud. Arad
Palmares ca jucător
- mijlocaş, a activat la Flacăra Roşie Arad (1955-'56), Steaua (1957-'69) şi Kayserispor (1969-'71)
- 254 de partide şi 7 goluri pentru Steaua, cu care a cucerit 3 titluri de campion şi 4 Cupe ale României
- 12 selecţii în echipa naţională a României
Palmares ca antrenor
- Steaua Bucureşti (1975-'78, 1983-'84, 1984-'86, 1991, 1993-'94, 1998-2000)
- 5 titluri de campion, 4 Cupe ale României şi Cupa Campionilor Europeni (1986) cu Steaua
- alte echipe de club pregătite: FC Bihor, FC Tîrgovişte, Fehervar, Panionios, U Craiova
- selecţionerul Ungariei (1992-1993) şi al României (1986-1990, 2000)
- a calificat România la CM 1990 şi a pregătit-o la Euro 2000

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.