Marius Şumudică a demisionat după înfrîngerea Vasluiului la Braşov, 1-2, dar viitorul său ar putea să sune bine.
La începutul lunii septembrie, Gigi Becali a făcut o glumă cu Porumboiu şi Copos, rivalii, dar în acelaşi timp prietenii lui.
"I-am zis lui Bulibaşa că el are echipă, dar n-are antrenor. Şi i-am propus eu unul, pe Şumudică. Copos a zis da. L-am sunat apoi pe Porumboiu şi i-am zis: «Nene Adi, nu ne faci un bine şi ni-l dai nouă pe Şumudică?». El a zis: «Ba da mă, vi-l dau, dar doar la schimb cu Milisavjlevici, Zotta şi Pavlovici»", a povestit Gigi Becali.
Cum Şumudică e deja disponibil, patronul Stelei l-ar putea ajuta să fie numit antrenor pe banca Rapidului. Cum? Steaua să învingă pe Rapid în derby-ul din această seară, iar Copos să-l demită pe Sabău. Şi cine altul decît Şumudică ar fi mai potrivit să redreseze echipa giuleşteană într-un moment greu?
Astfel, gluma patronului Stelei ar putea deveni realitate.
{{text}}