GSP special   •   Diverse   •   complicaţii

Noi probleme pentru Duckadam » A făcut analize azi şi i s-au găsit şi alte leziuni

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 24 septembrie 2012

Investigaţiile medicale care i-au fost făcute azi lui Helmuth Duckadam au scos la iveală alte leziuni, astfel că medicii iau în calcul o posibilă intervenţie chirurgicală marţi, în funcţie de evoluţia stării acestuia, susţin surse medicale.

Preşedintele de onoare al FC Steaua, Helmuth Duckadam, a efectuat, luni, o serie de investigaţii, printre care angio-RMN, care au pus în evidenţă alte leziuni decît cele identificate pînă acum, potrivit agenţiei Mediafax.

Astfel, după ce la angio-RMN au fost găsite leziuni pe vasele energente de la aortă, operaţia la care urmează să fie supus Helmuth Duckadam a fost amînată, potrivit surselor medicale.

Medicii iau în calcul ca Helmuth Duckadam să fie operat marţi, în funcţie de evoluţia stării acestuia.


Intervenţia chirurgicală este absolut necesară în cazul fostului portar, echipa operatorie fiind pregătită pentru intervenţie.

Braţul său este acum deformat, după ce pe artera axilară s-a format un anevrism masiv de 9 pe 8 centimtri, care conţine în interior multiple cheaguri de sînge. Acest lucru a cauzat o inflamaţie mare la nivelul umărului fostului portar, anevrismul cuprinzînd, de asemenea, şi structuri nervoase. Medicii spun că eliminarea acestor cheaguri este absolut necesară, pentru că, în caz contrar, există pericolul unui accident vascular cerebral.

Cel mai probabil, operaţia va consta în eliminarea anevrismului şi refacerea cu ajutor unei grefe a fluxului arterial.

Duckadam a suferit prima operaţie pe 7 septembrie. Citeşte aici amănunte


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.