Ardelenii l-au pus violent la zid pe Balaj, îl ameninţă inclusiv cu un referat la UEFA, însă forul prezidat de Deaconu i-a dat dreptate băimăreanului la toate fazele.
Derby-ul Pandurii - CFR 2-1 s-a lăsat cu acuzaţii violente la adresa "centralului" Cristi Balaj. Arbitrul a fost pus la zid de către şefii campioanei, care l-au acuzat inclusiv de arbitraj premeditat împotriva lor.
"Un bufon, o să ne ocupăm de el la UEFA!"
Discursul celor din Gruia a fost extrem de dur şi chiar ameninţător. "Balaj a fost un bufon în acest meci, însă vom avea noi grijă de el! Îi vom face, din nou, memoriu, cum i-am mai făcut, la UEFA, unde ştim noi că trebuie. Asta, aşa, ca să nu-l mai vedem pe la meciuri din Europa", a declarat Paszkany.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Andone i-a adus acuzaţii şi mai dure: "E cam arogant domnul Balaj. M-a lăsat fără replică la final, atunci cînd mi-a zis «Dacă vorbeaţi frumos, poate vă dădeam penalty». Să se ia de mînă cu Teo Crăciunescu şi să se lase împreună de arbitraj!".
"Arbitraj fără greşeală!"
Ieri dimineaţă însă, arbitrul de 41 de ani a primit o veste bună de la şefii săi direcţi, cei de la CCA. Deaconu, Huzu şi ceilalţi membri ai comisiei au analizat toate fazele de la Tg. Jiu şi la fiecare dintre ele i-au dat dreptate lui Balaj. Inclusiv la cea din minutul 65, cînd CFR a solicitat, la scorul de 1-1, penalty.
"Avem o fază aproape identică trimisă de UEFA ca exemplu cînd să nu se dea penalty la astfel de dueluri, deci Balaj a procedat corect" a fost concluzia celor din CCA.
Gazeta dă verdictul în fazele-cheie: patru decizii bune, două greşite!
1. Bjelanovici l-a lovit pe Lazar
În minutul 28, atacantul CFR-ului a ajuns prea tîrziu la o minge în careul advers, nu l-a ferit pe portarul gorjenilor şi l-a lovit cu piciorul peste faţă. Balaj a acordat fault şi cartonaş galben.
Verdictul GSP: Balaj a greşit, se impunea cartonaş roşu
2. Penalty la Grigoraş
În minutul 50, Alexandru Grigoraş cade de lîngă Sepsi, în careu, iar Balaj dictează penalty pentru gazde, transformat în gol de Maxim.
Verdict GSP: Balaj a avut dreptate, Sepsi îl trage de gît pe Grigoraş
3. Nicoară a solicitat penalty
În minutul 66, Nicoară a scăpat pe stînga, a intrat în careu şi a căzut de lîngă Unguruşanu, însă Balaj a lăsat jocul să continue.
Verdict GSP: Balaj a greşit, se impunea penalty pentru că Unguruşanu îl loveşte peste piciorul drept pe Nicoară
4. Penalty la Mureşan
În minutul 79, Balaj a indicat din nou punctul cu var, după ce Mureşan a atins mingea cu mîna. Penalty-ul a fost transformat în gol de Răduţ.
Vedict GSP: Balaj a avut dreptate, mîna stîngă a lui Mureşan aflîndu-se la mare distanţă de corp şi suficient de departe de poziţia din care pleacă mingea
5. Eliminarea lui Cadu
În minutul 4 al prelungirilor, Cadu a fost eliminat după ce a reacţionat la un fault suportat din partea lui Maxim. Balaj i-a arătat cartonaşul roşu.
Verdict GSP: Balaj a avut dreptate, Cadu a avut o comportare violentă
6. CFR a cerut penalty la Camora
La ultima fază, clujenii au trimis mingea în careu, Mamele a respins dintr-un duel cu Camora, acesta din urmă s-a prăbuşit, iar ardelenii au solicitat penalty, însă Balaj a lăsat jocul să continue.
Verdict GSP: Balaj a procedat corect, Mamele a jucat balonul, după care, din inerţie, l-a busculat pe Camora
6 e nota pe care Gazeta i-a acordat-o lui Balaj, ceea ce înseamnă prestaţie satisfăcătoare ţinînd cont şi de faptul că meciul a fost extrem de greu de condus, cu multe faze complicate
6.686 de lei a încasat Balaj în weekend-ul trecut, cînd a fost rezervă la U Cluj - Dinamo şi "central" la Pandurii - CFR
{{text}}