Steaua-Rapid a fost mult mai urmărit decît primele meciuri ale ”naţionalei” din preliminariile pentru Mondial.
Steaua-Rapid a fost cel mai urmărit program în intervalul orar în care s-a desfăşurat, adică luni, de la ora 20:30 la 22:15. Meciul a făcut 12,9 puncte de rating, adică aproape 1,4 milioane de telespectatori.
Audienţa a fost peste cea înregistrată la primele două jocuri ale "naţionalei" României din preliminariile Campionatului Mondial, cele cu Estonia şi cu Andorra. Meciul cu balticii a făcut rating 10,6, în vreme ce spectacolul cu Andorra, 4-0 pentru "tricolori", a fost mai urmărit, cu rating 12,3.
Mai mult de 60.000 de telespectatori a avut în plus Steaua-Rapid faţă de show-ul "naţionalei" lui Piţurcă împotriva cele mai slabe adversare din grupa ei. Recordul absolut al transmisiunilor sportive în România e deţinut tot de un duel dintre giuleşteni şi roş-albaştri, e vorba despre Rapid-Steaua din "sferturile" Cupei UEFA, ediţia 2005-2006. A fost 1-1 în Grant într-un joc urmărit de 3.560.000 de oameni, mai mult decît dublu peste derby-ul de luni. Şi acea partidă a fost transmisă tot de Antena 1, ca şi cea de pe Naţional Arena.
0,2 puncte de rating a făcut DolceSport cu transmisiunea meciului dintre Steaua şi Rapid, la concurenţă cu Antena 1
{{text}}