Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - RAPID 1-0

8 declaraţii ciudate după Steaua-Rapid: Gigi s-a simţit ca MacLeod, MM s-a luat de "fetele" din tribune

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 26 septembrie 2012

Imediat după fluierul de final din Steaua-Rapid, scor 1-0, au început analizele, comentariile şi reacţiile de tot felul. Unele dintre ele au fost amuzante, altele ciudate. GSP.RO a selectat 8 dintre ele şi vă invită să le comentaţi:



1. "Paszkany, ungurule, cît trăiesc eu la Steaua, tu nu o să mai iei campionatul. La gol am simţit aşa, o scurgere de energie din mine şi în acelaşi timp o încărcătură de energie, ca în filmele cu MacLeod" (Gigi Becali. Atît);



2. "Imi cer scuze ca am spus ca galeria celor de sub pod a venit in capoate la meci. Abia dupa ce am vazut inregistrarea meciului mi-am dat seama ca erau furouri. Bravo, fetelor, toate imbracate la fel, o adevarata echipa" (MM Stoica, pe Facebook, despre galeria Rapidului);



3. "Hai, domnilor, să fim serioşi, că şi românii strigă «fiare vechi, fiare vechi», deci a fost mai mult o metaforă de cei care au scris acel mesa. La fel şi celălalt banner, «aripi negre colorate, în peluză adunate». E doar o metaforă" (membru Comisia de Disciplină explică bannerele steliştilor);



4. "Cazul lui Ovidiu Herea, de la meciul cu Steaua, este identic cu cazul Galamaz" (Constantin Zotta despre o plamă care i-a atins vîrful urechii lui Herea şi boxul primit în plină figură de Galamaz, pe stadionul Petrolului);



5. "Laur consideră că încă n-a făcut nimic senzaţional ca să i se ridice osanale şi a intrat în silenzio stampa. Cînd va cîştiga campionatul, va merita să fie apreciat" (Anamaria Prodan despre cea mai bizară formă de modestie întîlnită în fotbalul românesc);



6. "Mai jos decît sîntem acum eu nu cred că mai putem coborî, dar mi-e cam frică să mă bazez pe asta" (Optimismul rezervat al lui Daniel Pancu);



7. "Marţi vom renunţa la mai mulţi jucători bătrîni, care nu pot alerga şi care fac crampe musculare! Sabău nu are nici o vină, pînă la ultima fază, din care a ieşit gol" (George Copos face radiografia echipei);



8. "A fost un derby echilibrat, în care Steaua a avut o posesie sterilă, fără ocazii" (Ioan Ovidiu Sabău şi evidenţa).



E posibil să fi ratat unele dintre ele. Semnalează-ni-le tu!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.