Fotbal   •   Liga 1   •   INCIDENTELE DE LA STEAUA-RAPID 1-0

Reacţia companiei la evenimentele care l-au avut în prim-plan pe Gabi Safta

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 26 septembrie 2012

Gazeta Sporturilor este ziarul care a publicat ştirea potrivit căreia Gabi Safta, crainicul stadionului la meciul Steaua - Rapid, a dat tonul versului "Am avut şi vom avea mereu boală pe ţigani", preluat apoi de oficiali şi jucători stelişti.

Gabi Safta este angajatul Convergent Media, aceeaşi companie care editează ziarul, el fiind comentator la Radio GSP. Dar asta n-a avut nici o importanţă, n-a fost menajat în ştire, continuăm să credem că el a greşit grav!

Nu întoarcem privirea atunci cînd sîntem în faţa unor chestiuni delicate. Încercăm să le rezolvăm şi să le prezentăm în mod transparent publicului. Asta facem şi acum.

Conducerea companiei editoare a hotărît, de comun acord cu Safta, ca el să-şi ceară scuze publice suporterilor rapidişti şi tuturor celor lezaţi de incident. De asemenea, Gabi Safta va participa la acţiuni contra discriminării. Ca om care arde realmente comentînd un meci, el are suficiente argumente ca să explice tuturor cum patima te poate împinge la eroare, la pierderea controlului sau chiar la fanatism.


Poate că ar fi fost mai simplu ca Safta să fie concediat. Deşi nu e angajat al redacţiei ziarului, este angajat al Radio GSP. Dar nu întotdeauna calea confortabilă e şi cea corectă. Sîntem aici nu ca să fim perfecţi, ci ca să învăţăm din greşelile noastre şi credem că e bine să asumăm deschis din ceea ce s-a întîmplat, fără false scuze şi fără disproporţionări care nu ajută pe nimeni.

Cînd discutăm despre un astfel de episod, cînd explicăm de ce cuvintele rănesc şi de ce e nepermis să spui "Am avut şi vom avea mereu boală pe ţigani", abia atunci mergem cu toţii înainte.

Nu avem certitudinea că am luat decizia impecabilă, dar sîntem împăcaţi că am făcut ce ne-a dictat conştiinţa şi că v-am explicat deschis cum am judecat o situaţie sensibilă.



Convergent Media



Citeşte aici scrisoarea lui Gabi Safta: "Îmi cer scuze fanilor rapidişti şi demisionez din funcţia de crainic de stadion"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.