Atacantul lui Schalke va pleca în Serbia la sfîrşitul acestei săptămîni, cînd are programare la clinica tipei unde s-au refăcut nume mari din fotbalul mondial. Marica, reaccidentat la aductorii piciorului drept, s-ar putea repune miraculos pe picioare în 7 zile spre a nu rata meciurile cu Turcia şi Olanda de peste trei săptămîni.
Reaccidentat la aductorii piciorului drept, Ciprian Marica a hotărît să încerce un tratament miraculos spre a se reface în timp record pentru "dubla" naţionalei cu Turcia şi Olanda (12 şi 16 octombrie). Iar la sfîrşitul acestei săptămîni va pleca la Belgrad, unde va intra pe mîinile celebrei tămăduitoare Marijana Kovacevici (43 ani)!
Sîrboaica, fizioterapeut cu stagii de instruire în laboratoare şi instituţii farmaceutice din SUA, e recunoscută în fotbalul mondial pentru metodele neconvenţionale de recuperare a sportivilor. Foloseşte placentă umană şi de cal, bogată în celule stem, care au darul de a înlocui celelelate tipuri de ţesut: nervos, muscular, osos. Femeia-vraci a explicat chiar pe site-ul său că " tratamentul aplicat e un proces non-invaziv care regenerează muşchiul prin masaj cu ajutorul unui gel din ingrediente naturale".
L-a recomandat Kuzmanovici
Metoda are, de obicei, efecte foarte rapide, o accidentare precum cea a lui Marica putînd să fie rezolvată în circa 7 zile! Asta în condiţiile în care atacantului lui Schalke i se recomandase o pauză de minimum 10 zile înainte de a reintra la pregătirile "minerilor".
Marica va ajunge la Marijana la recomandarea fostului său coleg de la Stuttgart, Zdravko Kuzmanovici, pe care vindecătoarea l-a pus pe picioare în 5 zile după o leziune similară cu cea a lui Ciprian!
Jucători români şi străini trataţi de Marijana Kovacevici: Steven Gerrard, Franck Lampard, Dejan Stankovici, Nikola Zigici, Darijo Srna, Louis Saha, Robin Van Persie, Valeri Bojinov, Vincent Kompany, Nigel de Jong, Dani Coman, Daniel Pancu, Lacina Traore, Adrian Ilie, Răzvan Raţ, Mihai Pintilii, Vlad Chiricheş, Ianis Zicu
"Pregătiri de "'războiul" cu turcii! Din păcate, altfel decît îmi doream! Dar asta e! Strîng din dinţi, fac tratament, recuperare şi sigur mă pun pe picioare pînă la jocul cu Turcia! Nu se poate altfel!" (Ciprian Marica, pe pagina de Facebook, despre tratamentul de recuperare)
{{text}}