Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Reghe, colecţia 2012: cel mai mic, dar cel mai mare!

Steaua îl are în curte pe cel mai tînăr antrenor în activitate din Liga 1, dar care are cele mai bune rezultate în acest an

Articol de Florin Dincă   —  vineri, 28 septembrie 2012

Actualul tehnician din Ghencea a luat aproape 75 la sută din punctele puse în joc în cele 25 de etape disputate în acest an pe banca a două echipe, Chiajna şi Steaua, devansîndu-i pe Mulţescu şi Andone.

Reghecampf e pe primul loc cu Steaua, dar e pe primul loc şi în clasamentul individual al antrenorilor care se află acum la conducerea echipelor din Liga 1, clasament realizat pe tot ce înseamnă meciuri de campionat în întreg anul 2012.

16 etape din returul trecut plus cele 9 deja disputate din actualul sezon. După aceste 25 de etape, Reghecampf, chiar dacă face parte din categoria celor care le-au bifat pe toate, are cel mai bun procentaj de puncte obţinute din totalul celor puse în joc. A strîns nu mai puţin de 56 de puncte, ceea ce înseamnă aproape 75 la sută din maximumul posibil. Reghecampf a fost "principal" la Concordia Chiajna în tot returul trecut, cu care a acumulat un punctaj incredibil: 34 de puncte în 16 etape, salvînd echipa de la retrogradare. A venit la Steaua, iar după 9 etape e pe primul loc, pierzînd pînă acum doar 5 puncte.

Nici un alt tehnician care se află acum la conducerea unei formaţii din Liga 1 nu e peste el. Singurul care stă în apropierea lui Reghecampf, din acest punct de vedere, e cel care a salvat Petrolul de la retrogradare în sezonul trecut şi care acum a urcat-o pe Astra pînă pe podium. Mulţescu a reuşit să adune 73 la sută din puncte. Toţi ceilalţi tehnicieni, inclusiv Andone, Rednic şi Grigoraş, sînt la mare distanţă de Reghecampf.


Alt record după 5 ani de pauză

Reghecampf şi-a mai trecut ceva în palmares după succesul cu Rapid. A bifat a doua etapă consecutivă pe primul loc, lucru cu care Steaua nu s-a mai întîlnit de aproape 5 ani. Mai precis din returul sezonului 2007-2008. Atunci, cu Lăcătuş "principal", Steaua a condus topul Ligii 1 între etapele 28-30, însă a pierdut titlul în faţa CFR-ului.

Reghe cu Chiajna e peste Ilie Stan cu Steaua

Cea mai bună comparaţie e cea între actualul şi fostul tehnician al Stelei. Reghecampf şi Ilie Stan au pregătit în ultimul an aceleaşi echipe, Steaua şi Chiajna. Reghe îl face KO pe Stan, avînd cu 11 puncte mai mult, un singur meci în plus, 25 faţă de 24, dar în condiţiile în care Stan a fost 15 etape antrenor la Steaua, iar Reghecampf a stat 16 etape la Chiajna. Discrepanţa cea mai mare e aceea că Reghe a făcut 34 de puncte cu Chiajna în 16 etape, cu 3 puncte peste Ilie Stan cu Steaua în 15 etape!

Porumboiu a renunţat la numărul 1

Antrenorul care se află pe primul loc în 2012, din punctul de vedere al procentajului de puncte din totalul celor puse în joc, e portughezul Augusto Inacio. Acesta a strîns nu mai puţin de 40 de puncte în cele 16 etape din returul sezonului trecut, adică un procentaj de peste 83 la sută! Cu toate acestea, Porumboiu l-a demis de la Vaslui, la sfatul lui Daniel Stanciu, după care l-a instalat pe Marius Şumudică.

Doar trei au trofee cîştigate

Dintre cei 18 tehnicieni ai actualelor echipe din Liga 1, doar 3 au în palmares măcar un trofeu cîştigat. Reghecampf nu se numără printre ei, topul fiind condus de Ioan Andone, pentru care titlul cîştigat cu CFR a fost al 8-lea trofeu din carieră.

1. I. Andone: 8 trofee

2. M. Rednic: 6 trofee

3. D. Bonetti: 2 trofee


Steaua e lider pe 2012

Şi în privinţa clasamentului efectuat pe baza meciurilor disputate în campionat în 2012, Steaua stă foarte bine. E pe primul loc, la un singur punct peste Vaslui, dar la mare distanţă de rivalele ei tradiţionale: 17 puncte peste Rapid şi nu mai puţin de 20 în plus faţă de Dinamo.

81,5 la sută e procentajul de puncte, din totalul celor puse în joc, reuşit de Reghecampf pe banca Stelei în Liga 1

100 la sută e procentajul de puncte cîştigat de Reghe cu Steaua la meciurile de pe teren propriu în actualul campionat, avînd în cele 5 meciuri un golaveraj de 12-2

51 de goluri au marcat cele două echipe pe care Reghecampf le-a pregătit, Chiajna şi Steaua, în cele 25 de meciuri disputate în 2012, adică o medie de peste două goluri marcate pe meci

"Nu cred că mă hazardez deloc cînd fac un pronostic şi anume că Reghecampf va scrie istorie ca antrenor la Steaua şi în fotbalul românesc" (Mihai Stoica, manager general Steaua)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.