Atacantul nu a reuşit să treacă peste momentul decesului tatălui său, de la începutul anului, iar acţionarii vor să-l ajute să-şi revină mental din această situaţie.
Marius Alexe nu a mai înscris de cinci luni, mai exact din aprilie, cînd a reuşit o "dublă" în faţa Ceahlăului. De atunci, atacantul de 22 de ani a mai bifat 19 partide în tricoul alb-roşu, însă fără a avea vreo evoluţie notabilă. În acest sezon a terminat meciurile în huiduielile fanilor, însă a mers în vestiar fără să comenteze. Colegii povestesc cum lui Marius îi dau mereu lacrimile cînd vine vorba de tatăl său, părinte ce a decedat la începutul acestui an.
"Alexe nu a reuşit să treacă peste momentul dispariţiei tatălui său, de care a fost atît de ataşat. Nu e uşor să ajungi acasă şi să vezi că persoana dragă nu mai e. S-a discutat cu el, iar un lucru este cert, are o problemă mentală din acest punct de vedere. Va trebui să-l ajutăm noi, Bonetti şi poate chiar un om specializat în psihologie pentru că e păcat să se piardă un jucător atît de talentat ca el", au spus acţionarii. Alexe a fost deja menajat în ultimele două partide, cu U Cluj şi Voinţa Sibiu, tocmai din această cauză, el avînd nevoie de o perioadă în care să-şi pună gîndurile în ordine.
1.750.000 de euro este cota de piaţă a lui Alexe, conform site-ului specializat transfermarkt.de, cu 750.000 de euro mai mică decît în vara lui 2011
{{text}}