După o absenţă de şase etape, meciurile din campionatul Franţei vor putea fi urmărite din nou şi în România.
Fanii fotbalului francez îi pot vedea pe Bănel Nicoliţă (St. Etienne) şi Adrian Mutu (Ajaccio) la televizor, dar şi superechipa lui Zlatan Ibrahimovici, PSG. DigiSport a ajuns la o înţelegere cu deţinătorii drepturilor TV pentru Ligue 1 şi va începe să transmită din nou partidele începînd cu acest week-end.
Trei meciuri din cadrul etapei a şaptea vor putea fi urmărite: Rennes - Lille (vineri, 21:45, DigiSport 1), Ajaccio - Brest (sîmbătă, 21:00, DigiSport 2) şi St. Etienne - Reims (duminică, 18:00, DigiSport 3).
Anunţul vine la doar o zi după ce DigiSport a anunţat şi revenirea partidelor din Serie A.
{{text}}