Sporturi   •   Box   •   BOX

Titi "Prosop" candidează la şefia FRB: "Să scăpăm boxul de interlopi!"

Titi Tudor este unul dintre candidaţii la alegerile FRB

Articol de Marian Ursescu   —  vineri, 28 septembrie 2012

Titi Tudor, fostul antrenor al lui Doroftei, îl acuză pe Fănel Trandafir, unul dintre contracandidaţii săi, că s-a aliat cu Rudel Obreja pentru a cîştiga alegerile.

AIBA a somat Federaţia Română de Box să facă noi alegeri de preşedinte pînă pe 30 septembrie, altfel România va fi dezafiliată. Biroul Federal întrunit de urgenţă a hotărît miercuri ca alegerile să aibă loc duminică. S-au şi găsit trei potenţiali candidaţi: Fănel Trandafir, fostul vicepreşedinte, Titi Tudor, fostul antrenor al lui Leonard Doroftei, şi Marian Simion, fostul vicecampion olimpic.

Taberele au început deja campania pentru a cîştiga postul, în acelaşi timp apărînd şi acuzele.

Atac la Obreja

Titi Tudor, supranumit şi Titi "Prosop", îl acuză pe Fănel Trandafir că s-a aliat cu Rudel Obreja. "I-am prins eu discutînd şi negociind posturile. M-am dus la federaţie să-mi iau documentaţia pentru candidatură, iar ei vorbeau aprins. Obreja îl va susţine pe Trandafir, iar acesta îl va păstra drept preşedinte al Ligii Profesioniste de Box", a declarat Titi Tudor. Tehnicianul ploieştean a continuat ieri acuzele.


"AIBA a impus ca boxul amator să se despartă de cel profesionist. La noi nu se întîmplă aşa. Rudel Obreja ştie că, fiind suspendat, nu va mai putea candida niciodată la preşedinţia FRB şi caută acum aliaţi".

Familia Simion are deconturi neacoperite

Titi Tudor susţine că Rudel Obreja, actualul preşedinte, îl are la mînă şi pe Marian Simion, celălalt candidat. "Familia Simion, o ştie toată lumea boxului, are deconturi neacoperite încă de pe vremea cînd Gheorghe Simion era antrenor. Veneau cu cheltuieli enorme şi nu aveau acte. Obreja i-a acoperit şi păsuit de fiecare dată", a declarat Titi Tudor.

Nici Fănel Trandafir, actualul vicepreşedinte, nu a scăpat de acuze. "El e un interlop, îl cunoaşte toată lumea la Craiova. Au fost ştiri la televizor cu ce fac ei pe acolo. Poate cîştiga alegerile doar dacă va cumpăra voturile şi oamenii. Antrenorii de box, cei adevăraţi, din Banat, Ardeal şi Moldova, mă vor vota însă pe mine. Eu pot scăpa boxul de clanuri", a încheiat Titi Tudor.

"Au vrut alegeri nestatutare!"

Fostul antrenor al lui Doroftei a susţinut ieri o conferinţă de presă, la Ploieşti, chiar în barul fostului său elev. "Obreja a primit o hîrtie din partea AIBA pe 7 sau 8 iunie. Era o somaţie să se facă alegeri, dar au tergiversat intenţionat lucrurile, timpul a trecut, şi acum vin şi spun că alegerile nu sînt statutare. Dacă eu cîştig alegerile, le va contesta în instanţă, dacă va cîştiga însă "Cimino" Trandafir, nu le va mai contesta", a spus Titi Tudor în cadrul conferinţei de presă.


"Nu fac nici un pact cu Rudel!"

Fănel Trandafir, actualul vicepreşedinte al FR Box, spune că acuzele lui Titi Tudor sînt simple speculaţii şi că nu se va alia cu actualul preşedinte. "M-am întîlnit cu Rudel în federaţie, dar am discutat de viitorul meci al lui Bute. Ştie toată lumea că am fost împotriva lui şi i-am spus tranşant să plece pentru binele boxului", a declarat Trandafir.

"Nu mă aliez cu toţi maimuţoii"

Rudel Obreja dezminte şi el categoric că ar susţine vreuna din tabere. "Eu susţin că alegerile sînt nestatutare. Aştept să văd ce se întîmplă! Cît despre alianţe, cu cine să fac eu echipă, cu toţi maimuţoii? Nu vedeţi cine candidează? Marian Simion, care în doi ani, la Birourile Federale, nu a fost în stare să scoată două cuvinte. Vrea să ajungă preşedinte să-l pună pe tac-su antrenor la lot. Eu să las boxul pe mîna unor beţivi pe care-i văd morţi de beţi prin ziare? Mă comparaţi pe mine cu Cimino?" a declarat Obreja.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.