Sporturi   •   Altele   •   DOPAJ

Muşchi falşi » Federaţia Română de Culturism şi Agenţia Antidoping continuă să se acuze reciproc

Articol de Mirela Neag   —  sâmbătă, 29 septembrie 2012

ANAD susţine că la culturism sînt cele mai multe cazuri de dopaj, iar FRCF îi dă dreptate: în ultimii cinci ani, aproape jumătate dintre sportivii depistaţi pozitiv sînt ai lor

Agenţia Naţională Anti-Doping a semnalat nereguli majore petrecute în timpul Campionatului Naţional de culturism, desfăşurat pe 22 septembrie, la Reghin. Că Federaţia Română de Culturism şi Fitness nu a amenajat un spaţiu corespunzător recoltării de probe în vederea testării doping, că doi sportivi nu s-au supus procedurii de recoltare, mai mult, unul dintre ei a agresat verbal şi fizic pe un agent ANAD! Aceste fapte nu au făcut decît să înfurie conducerea ANAD, care a ieşit public şi a declarat că FRCF nu se află la prima abatere. "Fac ce vor. Introduc mereu sportivi suspendaţi în concursuri. Este foarte dificil de lucrat cu ei. Nici o altă federaţie nu ne-a ridicat vreodată probleme de acest gen", a spus Valentina Alexandrescu, secretarul general al ANAD.



De cealaltă parte, reprezentanţii federaţiei de culturism neagă toate aceste acuzaţii. "Sînt nişte declaraţii tendenţioase, chiar mincinoase!", a afirmat Tiberiu Apostol, secretarul general al FRCF. Acesta a mărturisit că marţi a fost convocat la ANST, unde a trebuit "să dau extemporal pe această temă".



A mers cu listele cu concurenţii şi cu cele cu sportivii suspendaţi şi le-a comparat. "Dacă am fi făcut o astfel de greşeală am fi riscat să fim desfiinţaţi. Recunoaştem că a existat o astfel de tentativă. Sportivul tocmai terminase perioada de suspendare, dar nu efectuase şi cele patru teste înainte de a deveni din nou activ", a spus oficialul. Apostol a precizat că în 2011 şi 20112 au fost testaţi doping în jur de 50 de sportivi pe an. "La concursul de la Tîrgu-Mureş, noi am cerut să fie controlaţi 5 sportivi, iar ANAD a venit cu alte 6 solicitări. La Reghin, noi am cerut 5 teste, iar ANAD a mai făcut 7 în plus". Secretarul general al FRCF este totuşi de acord cu un singur aspect prezentat de ANAD. "Sînt supăraţi pe noi şi pe bună dreptate cînd spun că sîntem federaţia cu cei mai mulţi sportivi depistaţi pozitiv. În 2010, am avut 16 cazuri".



L-au convocat în sedinţă pe sportivul agresiv

Ieri, Biroul Federal al FRCF a fost convocat în şedinţa de urgenţă pentru a analiza cele întîmplate la Reghin. "L-am chemat şi pe sportivul care a agresat verbal şi fizic pe unul dintre ofiţerii ANAD. Acesta este Andrei Ciur, legitimat la Clubul Sportiv Şcolar numărul 5 din Bucureşti. Va trebui să-i dăm ocazia să se apere, deşi el a semnat o declaraţie înainte de concurs prin care s-a angajat că ştie regulamentul antidoping şi că se pune la dispoziţia agenţilor ANAD", a declarat Tiberiu Apostol. Ciur va fi audiat şi de ANAD săptămîna viitoare.



Cazuri de dopaj la FRCF

An Sportivi suspendati

2006 1

2007 10

2008 10

2009 12

2010 16

2011 2

2012 1



"Sînt pe primul loc la dopaj"

Conducerea Agenţiei Naţionale Anti-Doping a sesizat ANST în legătură cu neregulile consemnate de către agenţii săi la Campionatele Naţionale de la Reghin. Mai mult, cei doi sportivi care s-au împotrivit controlului doping riscă o suspendare pe cel puţin doi ani.



- Doamnă preşedintă Graziela Vîjială, sînt culturiştii nişte sportivi mai dificili cînd vine vorba să fie testaţi doping?

- În mod cert, da! Ceea ce s-a întîmplat la concursul de la Reghin nu este un incident izolat. Ofiţerii de control au fost agresaţi verbal de fiecare dată, numai că de data aceasta s-a depăşit o limită. Sportivii au recurs la agresiune fizică, lucru care nu poate fi tolerat!



- Sînt culturiştii sportivii care aplează cel mai mult la substanţele interzise?

- Statistica ultimilor ani ne confirmă această situaţie. Din 2007 şi pînă acum, Federaţia Română de Culturism şi Fitness se situează pe primul loc, cu 51 de cazuri pozitive dintr-un total de 127 de cazuri pe toate disciplinele.



- Şi credeţi că federaţia îi protejează pe aceştia?

- Aş putea spune că da atît timp cît la unele competiţii au acceptat să participe sportivii suspendaţi, ceea ce reprezintă o abatere gravă. Pînă acum, în acest an, la iniţiativa ANAD au fost efectuate 17 controale, iar FRCF are un contract cu noi pentru 37 de probe.



- Unele voci de la FRCF i-au acuzat pe ofiţerii de la ANAD că încasează lefuri grase de pe urma controalelor efectuate. Care este salariul mediu al unui angajat ANAD?

- Conform grilei bugetare, ANAD are un grad de salarizare inferior altor agenţii aflate în subordinea Secretariatului General al Guvernului. Salariul net al unui consilier este de 1800 lei. Iar agenţii ANAD nu beneficiază de venituri salariale suplimentare din veniturile extrabugetare provenite din contractele cu terţii!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.