Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ - GLORIA BISTRIŢA 5-1

VIDEO+FOTO Pregătiţi de Manchester » CFR a învins Bistriţa cu 5-1 şi aşteaptă duelul cu United

+25 Foto
CFR Cluj - Gloria Bistriţa Foto: Lorand Vakarcs

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 29 septembrie 2012

CFR Cluj a trecut cu 5-1 de Gloria Bistriţa într-un meci cu multe faze controversate şi erori de arbitraj.Click aici pentru rezumatul VIDEO!

Kapetanos n-a avut nevoie de prea mult timp ca să lovească, reuşind să deschidă scorul încă din minutul 5. Grecul a reluat cu capul imparabil din 6 metri, după o centarare perfectă a lui Sougou. Faza se putea repeta chiar la faza următoare, dar a doua minge a fost prea înaltă. Schema a funcţionat şi în minutul 21, dar golul lui Kapetanos a fost anulat pentru ofsaid.



Click aici pentru comentariul liveTEXT!



Bistriţenii au cerut penalty în minutele 14 şi 25, mai întîi la un henţ al lui Maftei şi apoi la un fault al aceluiaşi fundaş la Curtuiuş. Arbitrul a lăsat însă jocul să continue de fiecare dată. În minutul 32 a avut loc cea mai controversată fază a jocului. Kapetanos a faultat în atac, iar Kanon a replicat cu un cot în gură.  Arbitrul l-a eliminat pe fundaş, dar a acordat în mod eronat penalty, transformat de Mureşan.



Acelaşi Mureşan a reuşit dubla după pauză (55), în timp ce finalul a fost incendiar. Bjelanovici (88) şi Alberto (90) au dus scorul la 5-0, în timp ce pentru bistriţeni a marcat în prelungiri Yedi. Cu această victorie, CFR-ul vine la 6 puncte de Steaua şi urcă pînă pe locul 4.





Echipele de start

CFR CLUJ: Felgueiras - Ivo Pinto, Maftei, Rada, Camora - Sougou, G. Mureşan, Aguirregaray, valente - Bastos, Kapetanos

Rezerve: Stăncioiu, Piccolo, Sepsi, Luis Alberto, Kivuvu, Bjelanovici, Nicoară

GLORIA: Dolha - Peteleu, Canon, Al. Tudose, Reano - Predescu, P. Anton, Romario, Yedi - Ayza, Curtuiuş

Rezerve: Bota, Năstase, Ţîrca, Laio, Feher, Braganca, Caffaso

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.