International   •   Liga Campionilor   •   Grupa D / AJAX - REAL MADRID Azi, 21:45, DigiSport 1, DolceSport 1

Sergio Ramos L-A SFIDAT pe Mourinho! Cum era să "dinamiteze" vestiarul Realului

Articol de Theodor Jumătate   —  miercuri, 03 octombrie 2012

După ce Mourinho l-a certat şi înlocuit pe Ozil la pauza meciului cu La Coruna, fundaşul lui Real a purtat tricoul neamţului pe dedesubt în repriza a doua, dorind să-i dedice un eventual gol

Conflictul dintre Mourinho şi Sergio Ramos e şi mai intens la Madrid. După ce apărătorul lui Real i-a reproşat antrenorului cuvintele dure pe care acesta le foloseşte cînd le vorbeşte jurnaliştilor despre jucătorii săi, fiind pedepsit şi trimis pe bancă în Ligă, cu Man. City, Ramos l-a înfruntat din nou pe Mou. Duminică, în timpul meciului cu La Coruna, de pe "Bernabeu".



La pauză, Jose l-a certat ca niciodată pe Mesut Ozil în cabină pentru jocul din prima repriză şi l-a schimbat. Văzînd ce i se întîmplă neamţului - este şi unul dintre apropiaţii săi în echipă -, Sergio a vrut să-i susţină cauza lui Ozil şi să se răzbune pe Mourinho. A aşteptat ca tehnicianul să părăsească vestiarul şi a îmbrăcat tricoul lui Mesut pe dedesubt. Îi pregătea o dedicaţie mijlocaşului german de origine turcă la un eventual gol marcat după pauză.



Nu a reuşit, oricît a încercat. Numărul 10 a rămas sub numărul 4. Însă jurnaliştii de la Marca au aflat. Şi se întreabă dacă şi cum îl va sancţiona acum antrenorul: va juca Ramos sau va fi abandonat din nou pe banca de rezerve?





"Nu ştiu dacă Mourinho m-a pedepsit cu Manchester City, dar ştiu că discuţiile din vestiar trebuie să rămînă acolo, nu să apară la conferinţele de presă!"

Sergio Ramos, apărător Real Madrid



50 de milioane de euro oferă Chelsea pentru Sergio Ramos, pe care l-ar transfera în ianuarie 2013

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.