Campionate

Eternul vicecampion spune adio » Michael Ballack şi-a anunţat ieri retragerea la 36 de ani

Articol de Aurelian Botezatu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Fostul căpitan al "naţionalei" Germaniei va rămîne în memoria suporterilor mai ales pentru numeroasele finale pierdute


Michael Ballack ar fi continuat şi la 36 de ani. Dar după încetarea contractului cu Leverkusen, în vară, nu l-a mai vrut nimeni. Aşa că decizia retragerii din fotbal a venit, ieri, ca o consecinţă firească.

"Am avut o carieră minunată, la care pe vremea cînd eram copil nici nu visam. A fost un privilegiu să lucrez cu atîţia antrenori de talie mondială şi coechipieri fantastici. Îmi va lipsi să evoluez în faţa a 80.000 de fani şi să înscriu goluri, dar e timpul să încep un nou capitol în viaţa mea", a spus Ballack.

Marile sale succese: 5 titluri de campion, 4 în Bundesliga, unu în Premier League, 3 Cupe ale Germaniei şi tot atîtea în Anglia. Marile dezamăgiri: finala CM 2002, 0-2 cu Brazilia, pe care, suspendat, a privit-o din tribună, finala Euro 2008 pierdută în faţa Spaniei sau finalele Ligii din 2002 şi 2008 pierdute cînd evolua la Leverkusen, respectiv Chelsea.


98 de selecţii şi 42 de goluri are Ballack în "naţionala" Germaniei

"Ultimele luni fără fotbal mi-au demonstrat că e timpul să renunţ"
Michael Ballack

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.