Într-un răspuns pe contul său de Facebook, handbalistul Nikola Karabatici neagă toate acuzaţiile care i se aduc lui şi unei prietene, conform cărora ar fi pariat pe înfrîngerea propriei echipe, Montpellier:
"Pînă acum am ales să păstrez tăcerea. Dar vă datorez nişte explicaţii.
Am pariat? NU, nu am pariat.
A pariat partenera mea? Da.
Ştiam că a pariat? Da.
De ce a pariat ea? Este de doi ani alături de Montpellier şi ştia situaţia acestei echipe: eram deja campioni, cinci jucători importanţi accidentaţi, am pierdut la Nimes, Cesson juca într-o atmosferă fantastică. În aceste condiţii, echipa noastră era foarte fragilă. Aceste acuzaţii de trişare îmi fac foarte mult rău. E intolerabil să fiu acuzat că aş fi cedat meciul doar pentru spectacolul din presă!
Sîntem acuzaţi, eu şi fratele meu mai mic, că am trîntit meciul, deşi nici măcar nu am jucat. Nu am cuvinte...
Mi-am dedicat viaţa handbalului de cînd m-am născut. Lupt pentru sportul meu şi să ajung în această situaţie este un coşmar.
Mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut în această perioadă dificilă".
1.500 de euro ar fi pariat Nikola Karabatic pe meciul Cesson-Montpellier, prin intermediul unei prietene
5 ani de închisoare şi 75.000 de euro amendă riscă fiecare persoană implicată, dacă se va dovedi că meciul a fost aranjat
L'Equipe a rememorat meciul
Cotidianul francez L'Equipe a postat pe site-ul său, www.lequipe.fr, întregul meci incriminat, Cesson-Montpellier, disputat la Rennes şi încheiat cu scorul de 31-28. În acel moment, Montpellier era deja campioană, iar celor de la Cesson le trebuia o victorie ca să rămînă în prima ligă. Cinci jucători importanţi de la Montpellier, printre care şi fraţii Karabatic, nu au jucat, fiind accidentaţi. Tot L'Equipe a analizat ce a făcut fiecare dintre cei 9 jucători implicaţi în scandal pe data de 12 mai.
Cei care au jucat
Mickael Robin (portar) a fost titular prima repriză. A avut un procentaj de mingi apărate 28,6%, sub media sa de 31,1%. El nu a jucat decît 6 meciuri în prima ligă în sezonul trecut, refăcîndu-se după un accident de scuter
Primoz Prost (portar) a apărat 27,2% din mingile care i-au vizat poarta. Mult sub media sezonului, 37,5%
Wissem Hmam (inter) a avut cifrele meciului foarte aproape de mediile înregistrate în restul sezonului - 1,3 goluri pe meci şi nici o minge pierdută
Dragan Gajici (extremă) a înscris de 7 ori din 9 încercări, adică 77,7%, mai bine decît media sa înregistrată pe întregul sezon
Issam Tej (pivot) a dat 6 goluri din 8 aruncări şi nu a pierdut nici o minge
Cei care nu au jucat
Nikola Karabatic era accidentat încă din aprilie la genunchi. Nu jucase nici în partida cu Dunkerque, cu opt zile mai devreme
Luka Karabatic era accidentat la coapsă, accidentare petrecută cu două săptămîni înainte de meciul cu Cesson
Vid Kavticnik avea ruptură de ligamente încrucişate din luna martie, operat pe 20 aprilie
Samuel Honrubia avea entorsă la încheietura mîinii stîngi, nu a jucat nici în etapa următoare
Mladen Bojinovici avea o accidentare la tendonul lui Ahile
{{text}}