International   •   Stranieri   •   SCHALKE

A înviat Marica » Unul dintre liderii ”naţionalei” este apt de joc pentru dubla de foc, cu Turcia şi Olanda

Articol de Eduard Apostol   —  joi, 04 octombrie 2012

Atacantul care tocmai a împlinit 27 de ani a început antrenamentele cu Schalke. E complet refăcut după ruptura musculară suferită la piciorul drept

Veşti bune pentru Victor Piţurcă şi pentru "tricolori". Ciprian Marica, 27 de ani marţi, a reînceput antrenamentele cu Schalke după problemele medicale la piciorul drept, ce păreau să-l ţină departe de gazon pentru dubla "tricolorilor", cu Turcia (12 octombrie) şi cu Olanda (16 octombrie). Atacantul, cu o evoluţie apreciată în startul preliminariilor pentru Mondialul din 2014, a fost şi la Belgrad, la recuperare, la Marijana Kovacevici, femeia-vraci devenită celebră pentru că vindecă sportivii în timp-record.



Chiar de ziua lui, Marica a revenit la pregătirile echipei lui Huub Stevens, însă n-a fost reţinut pentru meciul de aseară cu Montpellier, din Champions League. De azi intră în programul formaţiei şi va fi păstrat în lot în perspectiva meciului din Bundesliga, de sîmbătă, cu Wolfsburg.



"Mă simt bine, am avut mult de tras din cauza accidentării din partida cu Andorra. Dar sînt fericit că acum totul este OK. A fost cea mai bună veste pentru ziua mea, îmi doresc să fiu sănătos şi să pot juca fotbal. Acest lucru mă împlineşte", a declarat ieri Marica pentru Gazeta Sporturilor. În minutul 54 al meciului cu Andorra, pe 11 septembrie, Ciprian a fost nevoit să părăsească terenul suferind o ruptură fibrilară, apoi s-a simţit mai bine, a intrat la antrenamentele lui Schalke şi a recidivat, alegîndu-se cu o ruptură musculară.





3 goluri în 4 meciuri a înscris Marica în acest sezon în toate competiţiile în 318 minute jucate: două pentru Schalke şi unul pentru "tricolori", în Estonia



"Sper ca problemele cu accidentările să fi trecut, mă concentrez doar pe antrenamente, încerc să mă gîndesc doar la a juca fotbal, nu la a-l privi de pe margine"

Ciprian Marica, atacant Schalke



"Turcia e favorită, dar ne convine"

Cipri este unul dintre oamenii de bază ai "tricolorilor" în perspectiva meciurilor cu Turcia şi cu Olanda, iar colegii îl văd drept liderul de acum al formaţiei. Marica a vorbit ieri şi despre proxima întîlnire a României, cea de la Istanbul: "Se apropie momentul unor teste importante în grupă. Turcia e favorită în primul meci, dar nouă ne place situaţia asta, presiunea va fi mai mare pe adversari. Să avem încredere, curaj şi un pic de noroc. Să trecem de meciul cu turcii, apoi vom vorbi şi despre olandezi".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.