Steaua are o misiune dificilă împotriva danezilor de la FC Copenhaga şi mizează pe suportul numeros al publicului, în cel de-al doilea meci din grupa E, liveTEXT pe GSP.ro şi transmis de Digisport, Pro TV şi Dolcesport, azi, ora 22:00
Asistenţa de la meciul de diseară va fi calculată de firma UTI, care se ocupă de accesul în stadion. Cum se va realiza numărătoarea spectatorilor? Fiecare spectator, înainte de a pătrunde în arenă, va introduce bilteul în turnichet şi imediat va fi contorizat în sistemul arenei. La fel se va întîmpla şi în zona VIP, acolo unde tichetele sînt scanate de un aparat portabil, cu care e dotat fiecare angajat UTI. Singurii care vor fi pe stadion şi care nu sînt contorizaţi vor fi reprezentanţii presei, în jur de 200-250 de persoane, stewarzii, angajaţii care servesc invitaţii din lojă, dar şi angajaţii firmei de pază.
VIP-urile nu s-au înghesuit
Astăzi, se vor vinde bilete doar la casele de la Arena Naţională. Disponibile mai sînt tichete doar în două zone ale stadionului: peluza din stînga oficialei şi locurile VIP. Cele din urmă, din cauza preţurilor foarte mari, 300, 400 şi 500 lei, s-au vîndut în număr mic, însă Steaua speră să le epuizeze astăzi şi pe acestea. Casele de bilete de la Arena Naţională se vor deschide la ora 10:00, dar începînd cu ora 19:00 va fi activă una singură, cea de pe Bulevardul Maior Coravu.
MM e ironizează rivalii: "Cine din România mai poate să facă aşa ceva?"
Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, e sigur că recordul va fi doborît şi nu uită nici de rivalii echipei pe care o reprezintă. Oficialul roş-albaştrilor este convins că Steaua nu poate fi învinsă cu un asemenea public în spate.
"Am sarit de 49.000, DOAR 4.000 bilete vor mai fi joi la case. CINE vreodata in Romania ar putea sa faca asa ceva afara de MAGICA STEAUA? Diseara va fi un meci extrem de greu, dar cu peste 50.000 de STELISTI alaturi ne simtim INVINCIBILI!!!
Haideti diseara sa facem impreuna un pas important pt primavara europeana, iar duminica unul aproape decisiv pt titlul 24!!! VA IUBIM SI VA PRETUIM!", a fost mesajul lui Mihai Stoica de pe Facebook.
{{text}}