20 din cele mai importante publicaţii de profil, printre care Fanatik, Sabah, Fotomac şi Milliyet, s-au reunit într-un demers care a provocat un consens fără precedent cu celelalte unităţi din media turcă
Mai e o săptămînă pînă la partida Turcia - România din preliminariile CM 2014 (12 octombrie, ora 20:30, Istanbul), iar pe Bosfor s-a declanşat un veritabil război al trusturilor de presă. Sătule să-şi vadă materialele exclusive folosite fără a fi citată sursa, iar fotografiile utilizate în exces fără măcar o referinţă, cele mai importante ziare de sport din Turcia şi-au reunit forţele: sub ameninţarea unor procese lungi şi zguduitoare, au reuşit să convingă ziarele generaliste, televiziunile şi site-urile importante de sport să nu mai preia din realitatea sportivă decît informaţiile existente pe agenţii!
Una dintre ultimele situaţii care a inflamat atmosfera la Istanbul a fost un interviu exclusiv publicat de cotidianul "Fanatik" cu preşedintele Galatei, Unal Aysal, care dezvăluia că i-a propus antrenorului Fatih Terim prelungirea contractului pe încă 10 ani. Idee urmată de o explicaţie: "Vrem să fie ca Alex Ferguson". Declaraţiile s-au răspîndit imediat, fără precizarea sursei, iar asta a creat o stare în plus de tensiune.
Profit pentru cei care investesc
De miercuri, o premieră spectaculoasă: publicul turc a rămas uimit cînd la emisiunea zilnică de revistă a presei sportive de la postul MTV Spor nu a existat nici o informaţie din publicaţiile pe print! Emisiunea "Sporservisi" a încercat o ironie, construind o primă pagină de ziar sportiv alcătuită din informaţii produse de echipa televiziunii.
Practic, începînd de miercuri, fiecare instituţie media îşi produce singură contentul, mai puţin ştirile din fluxul agenţiilor de presă! S-a ajuns aici pentru că printul a decis că numai o măsură fermă le poate proteja tirajul şi drepturile de autor.
În plus, materialele valoroase, reportaje, exclusivităţi şi interviuri înseamnă costuri uriaşe, iar celelalte unităţi media le preluau pur şi simplu, construindu-şi de multe ori grila de programe pe contribuţia printului!
Au trecut la treabă de frica despăgubirilor
Nici la televiziunea TRT Spor nu mai există dezbaterea "Spormanset", axată aproape exclusiv pe ce scriu zilnic ziarele de sport. În plus, realizatorii paginilor de sport din cotidienele generaliste sau din săptămînale se văd nevoiţi să alerge pentru informaţii relevante şi de impact.
Rămîne de văzut cît se va păstra acest consens, dar, cel mai probabil, de teama unor despăgubiri uriaşe pe care se vor vedea obligaţi să le plătească, unităţile media vor respecta şi pe mai departe hotărîrea redactorilor-şefi de la cele mai puternice ziare de sport din Turcia.
219.000 exemplare e cel mai mare tiraj al unei publicaţii de sport din Turcia, Fotomac, iar pe locul doi e Fanatik (201.000 exemplare). Vînzările se duc la circa 80% din tiraj. Cel mai mare cotidian generalist e Zaman (873.000 exemplare)
{{text}}