Vocea fostului selecţioner al "naţionalei" s-a auzit doar la depunerea jurămîntului, în 2008, şi atunci cînd a demisionat din PSD trecînd la independenţi: 12 fraze şi 214 cuvinte!
Anghel Iordănescu e nu numai "Antrenorul Secolului", ci şi "Codaşul Senatului"! Cel puţin în topul luărilor de cuvînt în plen, în care fostul selecţioner ocupă ultimul loc: a urcat la pupitru numai cînd a depus jurămîntul şi cînd a demisionat din PSD! A rostit 12 fraze şi 214 cuvinte!
El are totuşi competitori serioşi la Camera Deputaţilor, unde Sorin Buta (PDL) şi Constantin Mazilu (independent) au fost şi mai scumpi la vorbă: glasul lor s-a auzit doar la depunerea jurămîntului! Ce-i drept, dacă nu ar fi fost schimbarea de partid, care l-a obligat să mai spună cîteva propoziţii în plen, şi fostul selecţioner ar fi avut şanse în clasamentul pe întreg Parlamentul :)
Cel mai activ senator pe acest front a fost Emilian Frîncu (PNL), care a vorbit de 702 ori, un personaj deloc străin de sport, fiind candidat la maestru la şah în 1975!
{{text}}