Sporturi   •   Ciclism   •   LANCE ARMSTRONG

Lance Armstrong: "Am conştiinţa curată. Sîntem preocupaţi prea mult de trecut!"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 06 octombrie 2012

În aşteptarea deciziei definitive în cazul pierderii celor 7 Tururi ale Franţei, americanul Lance Armstrong spune că "am conştiinţa curată şi nu am timp să mă uit la trecut"

După ce a fost acuzat de USADA că ar fi creat o adevărată uzină de dopaj în cadrul echipelor în care a participat ca rutier profesionist şi şi-a văzut întreaga carieră ştearsă din cărţile de istorie ale ciclismului, Lance Armstrong aşteaptă ca Uniunea Ciclistă Internaţională să verifice dosarul şi să înregistreze pierderea oficială a celor şapte Tururi cîştigate între 1999 şi 2005. Banat din sportul profesionist în întregime, după ce Agenţia Mondială Antidoping a contrasemnat decizia USADA, Armstrong nu poate participa nici la competiţiile de triathlon, disciplină căreia i s-a dedicat după retragerea din 2011.



Într-un interviu necenzurat pentru revista americană LAVA, americanul în vîrstă de 41 de ani şi-a contrat criticii şi i-a îndemnat pe toţi cei implicaţi să "meargă mai departe".



"Nu e nicio dramă. Cel puţin, nu pentru mine. Eu am fost crescut într-un fel anume de mama mea. Ea se uita mereu în viitor. Peste o zi, o lună, un an, zece ani. Unii oameni nu reuşesc să facă asta, ci se agaţă mereu numai de trecut. Am foşti colegi de liceu care îmi spun, uneori, «hei, m-ai ţii minte atunci cînd...» şi eu le răspund: «nu, nu mai ţin minte, de ce m-aş gîndi la asta?». În fiecare zi, mă trezesc şi văd o lume în care ştiu exact ce se întîmplă, în care ştiu că am o familie şi că totul e clar. Am conştiinţa curată", a explicat Lance Armstrong.



Urmărit de-a lungul întregii cariere de acuzaţii de dopaj, Armstrong s-a declarat obosit de cruciada pe care crede că anchetatorii o duc împotriva sa: "De ce mai continuă? E trist. Au obţinut ce au vrut, au arătat că Lance nu a făcut nimic corect în toată viaţa sa. Excelent! Fucking move on! Nu ar trebui să vă concentraţi pe viitor?".



Lance a participat în continuare la evenimente nesancţionate de codul Agenţiei Mondiale Antidoping. În urmă cu o săptămînă, americanul s-a impus într-o probă de triathlon locală, purtînd numărul 7 de concurs, înscripţionat pe braţ. VIDEO.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.