Liga 1

VIDEO Rusescu cel voinic » Steaua se impune în meciul cu CFR (1-0) şi continuă cursa solitară spre titlu

Articol de Eduard Apostol  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Steaua s-a desprins aseară de CFR Cluj, de SuperMario Felgueiras, de principalele contracandidate la titlu, datorită atacantului său şi datorită spectatorilor.

Prima bătălie pentru titlu. Hmm, cam mult spus, după cum au jucat singurele formaţii româneşti din cupele europene. Dar au circumstanţe atenuante, ambele. Volumul suprasolicitant de muncă, peste ce sînt obişnuiţi jucătorii de pe la noi, s-a observat prin minutul 45, cînd Chipciu a încercat să dribleze şi firele de iarbă, însă nu l-au mai ţinut chingile.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

1-1 la ocazii mari în repriza 1
Dar derby-urile trebuie jucate oricum, chiar dacă fotbaliştii din teren sînt uzaţi, iar mulţi actori adevăraţi sînt pe bancă sau în tribună. Tănase a scos două cornere doar în primul minut, însă n-a ştiut să fructifice o mare eroare a lui Cadu, în minutul 4. Încercînd să lobeze elegant balonul, l-a trimis spre inelul secund. Nicoară (5) a vrut să-l surprindă pe Tătăruşanu, portarul stelist a învăţat din erorile trecutului.

Mai multe imagini!

Latovlevici (9) a dovedit că ştie să bată o lovitură liberă, dar încă mai are de învăţat destul. Rusescu a avut aripi la picioare, doar faultul l-a oprit. Adrian Popa (22) a căutat colţul lung, nu l-a găsit. Cea mai mare ocazie i-a aparţinut lui Nicoară, în prelungirile primei părţi, însă Georgievski a fost providenţial, de pe linia porţii!

Gardoş la ratarea toamnei
Ca să arate că declaraţiile cum că Steaua e-n drum spre titlul 24 nu sînt exagerate, elevii lui Reghe au început în forţă partea secundă. Ratarea monumentală a lui Gardoş (47), pentru că putea să împingă mingea-n aţe, singur cu poarta goală fiind, a aprins "Clasicul" României. Rusescu (60) a fost acolo unde-a trebuit, dar a dat peste SuperMario Felgueiras. Portughezul a scos, imediat, şi de sub bară, la "bomba" lui Pintilii.

Steliştii au luat foc pe teren, în tribune s-a declanşat infernul, fiindcă portarul oaspeţilor l-a blocat şi pe Popa. Era un meci de Steaua contra Felgueiras. Campioana arăta precum Rocky în repriza a 12-a, cînd încasa pumni după pumni de la cel ce-i rîvnea centura.

Cînd ultimul turn a căzut
Ando a vrut să mai pună presiune pe poarta lui Tătăruşanu, care a avut multe minute de şomaj. Dacă Bastos n-a fost de ajuns, l-a aruncat în luptă şi pe Kapetanos, fost înger, acum demon pentru stelişti. Cu ce şi-o fi dat Felgueiras pe mîini?! A scos şi şutul la colţul lung al lui Georgievski. Toţi i-au tras la poartă, lusitanul rezista mai ceva ca stîncile din Cabo de Sao Vicente. Cît să mai poată şi el?

Mai ales că defensiva devenise mai găurită decît şvaiţerul. Rusescu (75) a adus isteria pe Naţional Arena şi durerea pentru clujeni, cînd a reluat cu un calm de killer profesionist mingea servită ca la carte de către Georgievski. Felgueiras a continuat lupta, solitar, cu duşmanul, Rusescu (81) evidenţiindu-l. Din nou şi din nou.

Ce înseamnă să ai public!
Şi Tătăruşanu a răspuns, cu o paradă mai degrabă pentru fotoreporteri, la o ultimă tentativă a clujenilor de a revigora un meci pe care l-au tratat prea obosit. Prin victoria de aseară, Steaua a scăpat, momentan, de cel mai potrivnic adversar în lupta pentru titlu. Graţie şi unor spectatori cu urlete înfricoşătoare care aproape că au împins de la spate echipa lui Reghe, cînd picioarele nu mai ascultau comenzile de la cap.

ALTE ŞTIRI DE LA MECI:

S-a rupt Tănase!
Seria incredibilă de accidentări cu care se confruntă CFR i s-a transmis şi Stelei! Cristi Tănase a ieşit după doar 16 minute, cu dureri la coapsă, probabil că e vorba despre o întindere musculară. "Dodel" va face investigaţii azi, dar dacă se confirmă că are o leziune musculară el ratează meciurile echipei naţionale împotriva Olandei şi a Turciei. El a fost substituit aseară de Adi Popa.

Europa provoacă suferinţă
Adversarele Stelei din Europa League s-au blocat după etapa de joia trecută. Stuttgart a făcut egal acasă cu Leverkusen, 2-2, şi a rămas cu un singur succes în 7 etape jucate în acest sezon. Bosniacul Ibisevici a dat ambele goluri ale şvabilor, primul dintre ele din penalty. Copenhaga a avut parte de o surpriză şi mai neplăcută: 2-2 la Esbjerg, penultima clasată din Danemerca, dar rămîne lider. S-a chinuit şi Molde, tot cu penultima, din Norvegia. A condus cu 2-0 în meciul de acasă cu Sandnes, care a revenit şi a egalat, însă Molde a mai dat un gol cu patru minute înaintea finalului şi a cîştigat, 3-2.

Szukala stă la Tîrgu Jiu
Reghecampf trebuie să schimbe apărarea în runda viitoare, cînd Steaua merge la Tîrgu Jiu, pentru încă un derby. Lukasz Szukala a luat al patrulea cartonaş galben stagional şi a devenit suspendat. Polonezul va fi înlocuit, probabil, cu Chiricheş, care a stat cu CFR din pricina unei accidentări.

Mutu e pro Steaua!
Dinamovist declarat, Adrian Mutu acceptă ideea ca "naţionala" României să fie creată pe scheletul Stelei: "Pe vremuri, Dinamo dădea cei mai mulţi jucători la lot, dar acum Steaua e în formă, joacă foarte bine şi mi se pare că e bine ca «naţionala» să se bazeze pe un grup de fotbalişti din Ghencea".

Au cerut un penalty
CFR i-a reproşat arbitrului Bergonzi neacordarea unui 11 metri în repriza a doua. În minutul 68, Georgievski l-a împiedicat în careu pe Rui Pedro, portughezul a căzut şi toţi clujenii au solicitat o lovitură de pedeapsă, dar "centralul" italian a lăsat jocul să continue. Protestele s-au stins după cîteva secunde.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.