Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Bonetti blochează două "debarcări": "Nu pleacă nicăieri!" :X

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 09 octombrie 2012

Dario Bonetti, antrenorul lui Dinamo, nu este de acord cu dorinţa conducerii de a le rezilia în iarnă contractele lui Edgar Alvarez şi Issa Ba, ambii accidentaţi grav.

Italianul a cerut clemenţă pentru cei doi, motivînd că Dinamo va arăta mult mai bine cu ambii pe teren. Alvarez şi Ba sînt aşteptaţi la finalul acestei săptămîni la antrenamente, urmînd a fi supuşi unor investigaţii medicale şi teste fizice. "Trebuie pătraţi, nu pleacă nicăieri", a fost mesajul transmis de tehnician conducerii.



Koulibaly se întoarce

Cum Cristi Pulhac şi Constantin Nica sînt suspendaţi pentru etapa următoare, cu Gloria Bistriţa, primul pentru cumul de cartonaşe galbene, al doilea după eliminarea de la Mediaş, Dario Bonetti va trebui să facă mutări în primul "11". Laurenţiu Rus va fi titularizat ca fundaş dreapta, în timp ce Paul Koulibaly, fundaşul cu cea mai proastă medie a notelor GSP din lot, 4,50, îl va înlocui pe Pulhac. Bonetti îl mai poate utiliza pe acest post pe Muşat, însă acesta nu a mai prins nici lotul lărgit după evoluţia dezamăgitoare din partida cu Astra (0-1).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.