Vineri seara, pe Şukru Saracoglu, Luchin va ajunge cel mai probabil la partida numărul 6 pentru România: "Obiectivul ar fi patru puncte cu Turcia şi Olanda", mărturiseşte fundaşul.
- Srgian, ai jucat în ultimele luni şi fundaş dreapta, şi central la Dinamo, în ultima parte doar stoper. La "naţională" ai fost folosit în bandă. Unde te simţi cel mai bine?
- Sincer, cel mai bun post e cel pe care mă foloseşte antrenorul, doar să mă folosească. Totuşi, mai bine mă simt în zona centrală. Nu sînt genul să strîmb din nas, dar cred că pot face treabă mai bună acolo, în centru.
"Ce-mi place să joc sub presiune!"
- Ai emoţii în privinţa meciului de vineri?
- Da, ca orice fotbalist, dar emoţii pozitive. Mi-e poftă de fotbal, e normal să-mi doresc să joc într-o partidă importantă. Mie îmi place să joc sub presiune! Mă motivează, iar dacă învingi te simţi minunat, împlinit, ca sportiv.
- Cum e atmosfera la lot?
- E foarte bine. Am simţit şi destindere, nu doar încordare, sîntem toţi foarte motivaţi. Mai vorbim între noi şi dincolo de convocări, chiar dacă sîntem de la echipe diferite: ori la telefon, ori pe net, ne mai povestim una, alta, lucruri fireşti, iar toţi simţim că aceste două meciuri sînt vitale.
- Cum estimezi că veţi suporta atmosfera?
- La Timişoara am jucat cu stadionul plin, la echipa reprezentativă la fel, pot spune că 40 la sută din victoria unui meci e asigurată de spectatori. Te împing, vrînd-nevrînd, chit că te aplaudă, chit că te înjură, dar aici e în funcţie de caracterul fiecărui fotbalist. Pe mine mă ambiţionează orice strigăt.
"4 puncte cu Turcia şi cu Olanda ca să sperăm şi la locul 1"
- Care este obiectivul vostru pentru "dubla" cu Turcia şi cu Olanda?
- Patru puncte. Să le luăm acum! Oricum, se vor mai încurca între ele, celelalte echipe, aşa că noi am vrea aceste patru puncte, ca să sperăm la locul 1.
- Cum trebuie să abordăm meciul cu turcii?
- Prudent. Dar şi agresivi în joc, fără a se înţelege prin asta că vom intra la rupere. Să fim foarte conectaţi la joc, să nu ne lăsăm impresionaţi de atmosferă şi nici să-i lăsăm să vină peste noi. Noi nu putem da foc recoltelor sau mai ştiu eu ce, ca în istorie, trebuie să fim atenţi şi să-i surprindem prin atacuri virulente.
- Mai e nevoie de fotbalişti precum Mutu, la 33 de ani? Ar mai fi nevoie de Chivu, 32 de ani?
- Dacă vrei să creşti şi să fii puternic, ca şi copil, ai nevoie de oameni cu experienţă lîngă tine, de la care să înveţi. În fotbal, ca să ai o echipă tare, o forţă, îţi trebuie şi jucători cu experienţă. Uite, şi la Dinamo sînt mulţi tineri în echipă, dar cum să se facă mari fără un Dănciulescu, un Cătălin Munteanu, de la care să înveţe?!
Man United şi Ivanovici îl învaţă fotbal
În afara antrenamentelor, cel poreclit "Sîrbul", datorită originilor, mărturiseşte că îi place să urmărească la televizor meciuri din campionatele tari: "Mă uit frecvent la ce se joacă în Spania, în Italia, în Olanda. Observ cum se poziţionează unul sau altul, ce greşeli sînt şi la Real, Barca sau Milan, mă ajut singur şi încerc să reţin. Eu sînt fan Manchester United, cu toate că mi-ar fi plăcut să nu bată pe CFR Cluj, nu pot purta ranchiună unei alte formaţii din România. Şi-mi place şi de Ivanovici, de la Chelsea, care, ca şi mine, e folosit fie în dreapta, fie în centru. De la el am învăţat că poţi avea un aport deosebit, ca fundaş, la fazele fixe din atac".
"Sper ca noi să fim mai buni în teren decît turcii, cei din tribună pot urla, înjura, dar nu ei joacă. Şi nu intră peste noi să ne omoare" (Srgian Luchin)
"Mă simt bine, fie în centru, fie în dreapta, cred că am calităţile necesare să joc în linia defensivă. N-aş fi ajuns atît de apreciat pe alt post" (Srgian Luchin)
283 de minute jucate în 5 partide are Luchin la prima reprezentativă
12 partide din 14 posibile în toate competiţiile, a jucat Srgian pentru Dinamo în acest sezon
{{text}}