Fotbal   •   Nationala   •   TURCIA - ROMÂNIA, VINERI, 20:30, TVR 1 şi liveTEXT pe GSP.RO

Fotbal printre icoane » La Istanbul, părintele Sergiu slujeşte în singura biserică românească din Turcia

Articol de Eduard Apostol, Răzvan Luţac   —  joi, 11 octombrie 2012

Preotul Sergiu Vlad, 33 ani, spune că "Lucescu, Hagi şi Popescu au fost cei mai buni ambasadori ai României în Turcia, sîntem apreciaţi mult datorită lor". Împreună cu familia sa, se pregăteşte de marele meci de vineri

O oază de linişte într-un oraş fără somn, cu freamăt electrizant. Undeva în partea răsăriteană a Cornului de Aur, pe o străduţă lăturalnică, o biserică mică: singura românească de pe teritoriul Turciei. Poartă hramul Sfîntei Muceniţă Parascheva. Preotul Sergiu Marcel Vlad, un tip jovial, cu verb aşezat, conduce lăcaşul sfînt de doi ani şi jumătate.



"Turcii spun românilor "kardeş", adică fraţi"

Ne-a făcut un tur al bisericii, cu însufleţire şi lux de amănunte. O singură întrebare, "Cum sînt priviţi creştinii de către musulmani?", a oferit o replică uşor surprinzătoare şi care relevă ce produce fotbalul într-o epocă mult prea alertă. "Eu pot să vă spun cum sînt turcii cu românii. Ne consideră "kardeş", adică fraţi. Datorită unor oameni şi sportivi deosebiţi precum Mircea Lucescu, Gică Hagi, Gică Popescu, cei mai buni ambasadori pe care am fi putut să-i avem aici", a subliniat cu voce caldă bărbatul de 33 de ani.



Cel mic ţine cu Steaua, cu România, cu Galatasaray

Tocmai cînd povestea că vineri va fi prezent pentru prima oară în tribune la un meci de fotbal în Turcia, părintele Sergiu a fost întrerupt de fiul său, Matei Cristian (7 ani). "Am zis că e un moment special, am ţinut să fim prezenţi la partidă. Uitaţi cîte mingii are cel mic! Mă mai uit cu el la televizor, la meciurile din România, eu nu am o echipă preferată, dar el ţine cu Steaua iar din Turcia, cu Galatasaray", a mărturisit părintele Sergiu.



"Bat "tricolorii"!"

Cu aerul său relaxat, preotul a evitat să dea un pronostic pentru Turcia - România. Doar aparent: "Nu mă pricep eu prea bine, dar bat ai noştri!". S-a uitat zîmbitor către un tricou al "naţionalei", i l-a arătat şi fiului său. "Matei, vezi că vineri seară strigăm "Hai România!" pe stadion!". Mingea lovită de piciorul drept al puştiului s-a dus către glezna tatălui, dar nu a deranjat cîtuşi de puţin sutana preotului. Fotbalul e fotbal şi atît. "Doamne ajută!", vorba părintelui.



60 de biserici ortodoxe sînt în partea continentală a Istanbulului, dintre care doar una este românească



70 de români vin în medie, conform estimărilor preotului, la slujba de duminică



"Este o biserică superbă, merită s-o vizitaţi cînd ajungeţi la Istanbul. Nu e măreaţă, dar are un aer cald, primitor, te linişteşte. Eu ajut cum pot!"

Mircea Lucescu, antrenor Şahtior



"Românii sînt priviţi bine aici, la Istanbul. În Occident nu ne tratează astfel, ştiu de la alţi colegi sau prieteni, în Turcia, românii sînt apreciaţi"

Andreea Vlad, soţia preotului Sergiu



Omul providenţial, Mircea Lucescu

Il Luce e cel mai des amintit de preot cînd vine vorba despre oamenii care au ajutat şi ajută biserica din Istanbul. "Dînsul a dat mulţi bani să repare biserica, prin 2004. A donat, printre altele, două icoane superbe, alte obiecte de cult, contribuie constant. Cum ajunge în Istanbul, vine aici. Odată, de Paşte, a ajuns la noi, alături de familiile Hagi, Popescu şi cea a fiului său, Răzvan. S-au îngrămădit şi turcii să vină la biserica noastră, cînd au văzut cine ne calcă pragul", s-a confesat părintele Sergiu. Iar casa parohială e ticsită cu diverse portrete ale lui antrenorului!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.