Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA - OLANDA, MARŢI, ORA 21:00, ÎN DIRECT PE ANTENA 1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

După succesul din Turcia, ”tricolorii” invită fanii să creeze o atmosferă incendiară cu Olanda: "Haideţi împreună la Rio!"

"Tricolorii" visează să repete meleul bucuriei la București, marți, în fața propriilor suporteri

Articol de Alex Nicodim (foto), Răzvan Luţac   —  duminică, 14 octombrie 2012

”Aveam nevoie de victorie şi-o dedicăm românilor. Cred că sînt mîndri de noi, aşa cum vrem să fie şi marţi, după meciul cu Olanda”, spune Marica.

Gata, meciul cu Turcia este deja istorie, oricît de frumoasă a fost victoria! Urmează Olanda, marţi seară, de la ora 21:00, în direct pe Antena 1. Iar elevii lui Piţurcă i-au îmbiat pe suporterii "naţionalei" să creeze o atmosferă electrizantă în timpul confruntării cu batavii.

"Aveam nevoie de victorie şi-o dedicăm românilor. Cred că sînt mîndri de noi, aşa cum vrem să fie şi marţi, după meciul cu Olanda. Un stadion plin pe Naţional Arena, cu suporteri pătimaşi, ne-ar da o mai mare forţă marţi seară", a declarat Marica.

"Ne gîndim deja la Mondial"

"Sperăm să mai aducem 3 puncte cu Olanda şi aşteptăm o mare de oameni la Bucureşti, la următorul meci. Este şi mai motivant cînd joci în faţa unui stadion plin, la tine acasă, cu proprii fani care să te împingă de la spate. Rio, Brazilia? Ne gîndim cu toţii la Mondial, sperăm foarte mult în calificare", a afirmat şi Mutu. "Dacă batem Olanda, ne gîndim serios la locul 1. Vrem un stadion arhiplin. Plecăm cu gîndul că putem învinge marţi", a conchis Torje.


Tichete doar la VIP

Mai sînt bilete doar la zonele VIP pentru meciul meciurilor România - Olanda, dar se estimează că sînt şanse foarte mari să fie doborît recordul de asistenţă de pe Naţional Arena, de 52.837 de spectatori, la o partidă a "tricolorilor", cu Franţa (0-0).

Vin căluşarii cu Olanda!

Sponsorul "naţionalei", Timişoreana, pregăteşte un moment inedit la partida de marţi seară, cu batavii: în premieră pe un stadion de fotbal din România, un grup artistic va reproduce dansul "Căluşarilor" înaintea partidei România-Olanda, de pe Arena Naţională! Începînd cu această campanie de calificare la CM 2014, înaintea tuturor partidelor "tricolorilor" de acasă se aud acordurile melodiei "Ciuleandra", interpretată de Maria Tănase, tot o idee a sponsorului.

"Am luat o opţiune serioasă de calificare la Istanbul, se vede deja Campionatul Mondial, dar mai e mult pînă departe. Cu Olanda avem mare nevoie de fani!" (Gicu Grozav, atacant România)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.