Media de spectatori a roş-albaştrilor la jocurile din Liga 1 a depăşit bariera de 20.000, mai mult decît au, la un loc, Dinamo, Rapid şi CFR.
Primul loc în clasamentul la zi al Ligii 1, însă Steaua e lider şi într-un alt top, poate la fel de important pentru orice echipă din lume. Cel al numărului de spectatori la meciurile de pe teren propriu.
Nu numai că Steaua conduce detaşat în Liga 1, fiind la distanţă mare de locul 2, ocupat de Petrolul, faţă de care are o diferenţă de 8.000 de fani, dar îşi umileşte marile rivale. Media Stelei în actualul sezon e de aproape 22.000 de spectatori, mai mult decît au, la un loc, Dinamo, Rapid şi CFR. Faţă de Rapid, Steaua are de 5 ori mai mulţi fani acasă, iar faţă de trupa lui Andone de 3 ori.
Steaua peste Austria, Ungaria, Polonia
Mai mult, o comparaţie cu asistenţa pe stadioane în campionatele din ţările aflate în jurul României ne arată că Steaua bate aproape tot. Nici o echipă din Austria, Ungaria, Polonia, Bulgaria şi Belarus nu se află peste roş-albaştri, iar din Rusia singura cu o medie peste cea a Stelei e Spartak Moscova (26.000 de fani). În Ucraina însă, peste Steaua sînt 4 echipe: Şahtior (44.500), Metalist Harkov (31.500), Dinamo Kiev (24.250) şi Cernomoreţ Odesa (23.500).
Steaua egal Granada, Freiburg, Groningen, Swansea
Chiar dacă în România conduce detaşat clasamentul suporterilor, media din acest sezon nu rivalizează cu marile echipe din campionatele puternice. Formaţiile care au în Occident cam aceeaşi medie cu Steaua sînt echipe de mîna a doua, gen Granada (Spania), Bologna (Italia), Swansea (Anglia), Freiburg (Germania), St. Etienne (Franţa) sau Groningen (Olanda).
Clasamentul spectatorilor în Liga 1
1. Steaua: 21.788
2. Petrolul: 13.822
3. Dinamo: 8.000
4. CFR: 7.200
5. Pandurii: 6.100
6. Severin: 6.000
7. Oţelul: 6.000
8. Vaslui: 5.600
9. Iaşi: 4.760
10. Rapid: 4.500
11. U Cluj: 3.583
12. Gaz Metan: 3.083
13. Braşov: 3.060
14. Astra: 2.583
15. Chiajna: 2.340
16. Bistriţa: 2.250
17. Ceahlăul: 2.000
18. Viitorul: 1.950
Record al ultimului deceniu
Afluenţa mare de spectatori la meciurile Stelei nu-şi găseşte precedent în nici un sezon de după 1990. Cifrele începînd din anul 2000 sînt departe de ce se înregistrează acum. În 2004-2005, cînd echipa a cîştigat titlul după o pauză de 4 ani, se reuşise o medie de 14.667 de spectatori.
ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:
Ponta intervine
După ce Gazeta Sporturilor a anunţat în premieră faptul că preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a fost agresat în centrul Bucureştiului, miercurea trecută, de 4 persoane, ieri premierul României a luat poziţie. "Premierul României îşi exprimă regretul pentru incidentul în care a fost implicat domnul Asztalos şi solicită autorităţilor abilitate să întreprindă măsurile necesare pentru investigarea acestui caz şi pedepsirea celor ce au încălcat legea", s-a scris ieri într-un comunicat din partea Guvernului.
Georgievski, integralist cu Croaţia
Fundaşul dreapta al Stelei a fost folosit tot meciul de selecţionerul Macedoniei, Chedomir Janevski, în meciul cu Croaţia, disputat vineri seara, la Skopje, în faţa a 33.000 de spectatori, în preliminariile CM 2014. Georgievski a jucat ca fundaş dreapta şi l-a avut ca adversar direct pe Perisici, Croaţia cîştigînd cu 2-1, deşi macedonenii au condus cu 1-0. După 3 etape, Macedonia a ajuns ultima în grupă, cu un singur punct, în spatele Belgiei, Croaţiei, Serbiei, Ţării Galilor şi Scoţiei. Mîine, Georgievski e anunţat titular şi împotriva Serbiei.
{{text}}