Dănciulescu, pasionat de fotbal american, a fost prezent ieri la finala competiţiei interne şi recunoaşte că nu s-ar fi descurcat niciodată într-o asemenea disciplină.
Pentru cîteva minute, liderul apariţiilor în Liga 1 şi cel mai bun marcator din Ştefan cel Mare, Ionel Dănciulescu, a trecut la mingea ovală. Invitat la finala Campionatului Naţional de fotbal american "Ro Bowl", dintre Bucharest Rebels şi Cluj Crusaders, atacantul de 35 de ani a dat lovitura de începere.
Fan declarat al acestui sport, Ionel Dănciulescu spune că nu ar fi putut face faţă în această disciplină, una mai ales de contact. "Am un program TV, din America, pe care văd toate meciurile, chiar şi în reluare. Îmi place foarte mult acest sport, cred că este unul dintre cele mai complexe din lume. Pentru mine, e a doua pasiune după soccer. Nu aş fi putut face însă carieră în acest sport sub nici o formă, e un sport destul de greu", a declarat Dănciulescu.
Veteranul roş-albilor nu a plecat pînă nu s-a pozat cu echipa bucureştenilor, care l-au răsplătit cu o minge de joc.
"Vreau să mai joc!"
Lui Dănciulescu îi expiră contractul vara viitoare, însă nu se gîndeşte să se retragă. "Mai am anul acesta contract, important e să fiu sănătos. În iarnă vom discuta şi voi vedea ce voi face. Eu îmi doresc să mai joc, simt că mai pot! Campionatul nu e jucat, dar Steaua a luat o opţiune destul de bună pentru cîştigarea titlului. S-a jucat jumătate de tur, aşa că lucrurile se mai pot schimba pe parcurs. E greu, dar noi vrem să cîştigăm fiecare meci, apoi vom vedea ce va fi", a zis Danciu-gol.
210 goluri a marcat Ionel Dănciulescu în cele 491 partide disputate în Liga 1, în întreaga sa carieră
{{text}}