Amintiri din nopţile în care am stat lîngă Doroftei, un om al cărui corp a cedat, dar inima niciodată
Alături de Adrian Fetecău, de la Radio România, Viorel Sima este un jurnalist care îl sprijină pe Leonard Doroftei în încercarea de a deveni preşedinte al Federaţiei Române de Box, în locul lui Rudel Obreja.
Iată textul pe care Viorel Sima l-a trimis Gazetei Sporturilor după ce Obreja a declarat ziarului că "Doroftei are o boală ruşinoasă: a fost diagnosticat cu depresie".
Comunismul a avut un singur obiectiv: să desacralizeze omul. Adică să-l aducă la stadiul de a nu mai avea nimic sfînt. Şi ce aveam noi, românii, sfînt înainte de a veni "ciuma roşie" pe turelele tancurilor ruseşti ? Dumnezeu în primul rînd, fiind prin definiţie un popor profund ortodox!
Comunismul ne-a spus că nu există Dumnezeu, deşi bolşevicii nu au putut niciodată explica de ce nu putrezesc sfinţii sau prin ce modalitate alchimică preoţii sfinţesc apa. Apoi era pămîntul, pămîntul pe care ţăranul îl muncea să obţină pîinea cea de toate zilele. Şi au luat peste noapte pămînturile ţăranilor. Rămăsese Regele, dar şi pe el l-au forţat să abdice! Şi uite aşa, peste noapte, dintr-un popor "cu frica lui Dumnezeu" am ajuns să nu mai avem nimic sfînt.
"Nimeni nu este profet în ţara lui cred că este adevărat, de cele mai multe ori. Nu e important cui faci bine sau unde faci bine, important este să faci asta. Să poţi să îţi identifici misiunea, rolul în viaţă şi să faci cît mai bine lucrurile", spunea în urmă cu cîteva zile Raed Arafat.
Cred că vorbele doctorului pot să se refere şi la Leonard Doroftei. Puştiul acesta uscăţiv şi liliputan, plecat din sărăcia Ploieştiului, şi-a făcut un nume din box. La amatori a ajuns campion mondial, dar a fost mereu în umbra marelui Feri Vaştag. Plecat peste mări şi ţări, în îndepărtata Canada, Doroftei şi-a clădit cu greu un nume în boxul profesionist de peste Ocean. Dezavantajat de statură, Doroftei a avut un singur atu în boxul profesionist: inima sa mare care l-a trimis mereu înainte. Un curaj pe măsură comparabil cu cel al soldaţilor care la Oituz şi Mărăşeşti au oprit înaintea maşinii de război germane l-a făcut să nu cedeze un pas în ring. Să stea în ploaia de pumni. Să nu refuze nici un adversar şi nici o locaţie! De asta a fost supranumit, de canadieni, Leul!
El a crezut în steaua lui. Şi-a identificat misiunea, rolul în viaţă şi l-a jucat perfect. A trecut prin iadul primelor 4 reprize la San Antonio şi a cîştigat prima centură cu diamante peste Ocean.
La Bucureşti, cîteva săptămîni mai tîrziu, a trecut prin infern. După mai bine de 20 de ani de box, corpul refuza să-l mai asculte. În noaptea dinaintea cîntarului revanşei cu Balbi am stat cu el! Era turbat de foame! Mîncase toată ziua o frunză de salată. Nici apă nu putea să bea. Dacă sorbea 200 de grame de apă, se îngrăşa imediat. Uscat ca un lemn de foc, corpul absorbea tot! A cîştigat, dar după meci, complet deshidratat, şi-a petrecut noaptea la spital! Apoi a venit meciul cu Spadafora pentru unificarea centurilor WBA şi IBF. Înaintea cîntarului, Doroftei a trecut din nou prin iad. Cu o oră înaintea cîntarului era pămîntiu. A cîştigat în America, la Spadafora acasă, dar arbitrii i-au refuzat victoria. Pînă şi băiatul de la supermarketul din colţul sălii din Pittsburgh a recunoscut că "românul a fost mai bun". Sfîrşitul carierei lui Doroftei nu a fost cu artificii şi din cauza problemelor cu kilogramele. La meciul cu Callist, fără soţie alături (Monica a născut şi nu avea voie să zboare), a fost învins de cîntar şi nu a mai făcut categoria! Corpul lui Doroftei a cedat, inima niciodată!
Acum, la aproape 10 ani de atunci şi la peste 20 de la Revoluţie, Doroftei e tîrît în piaţa publică şi se aruncă cu pietre în el pentru finalul carierei. Nu noi însă eram cei care ne urcam pe mese şi îl aplaudam? Nu noi ne simţeam mîndri că sîntem români cînd el cîştiga, pentru România, victorie după victorie? Nu noi am aruncat cu pietre şi în Hagi şi Ilie Năstase, care au făcut şi ei unele mici gafe la rîndul lor în viaţa privată? Nu noi ne bucurăm cînd o icoană a sportului românesc e terfelită? Dacă aceste lucruri se întîmplă înseamnă că el, comunismul, ne-a învins. Fără nimic sfînt, ne devorăm rînd pe rînd idolii. La micul dejun! Oare ce vom face cînd vom rămîne fără idoli, oameni care ne fac un bine, pentru că ei apar din ce în ce mai greu în sportul românesc ?
{{text}}