UPDATE 20:30 Se umple stadionul! Aproape 45.000 au intrat deja pe stadion. Ceilalţi aşteaptă la porţi.
UPDATE 20:00 12.000 de suporteri sînt deja în tribunele Arenei Naţionale.
UPDDATE 19:40 Deşi iniţial s-a anunţat că traficul nu va fi restricţionat, intrarea spre Maior Coravu este închisă, urmînd să intre doar riveranii şi suporterii care au parking.
UPDATE 18:50 Aproximativ 100 de suporteri veniţi de la Craiova vor asista la meci. Mulţi dintre ei poartă însemnele Universităţii. (foto)
UPDATE 18:15 S-au deschis porţile la Arena Naţională. Primele pîlcuri de suporteri au intrat deja în stadion.
UPDATE 18:07 La ora 18:15 echipa României va pleca de la Mogoşoaia, iar în jurul orei 19:00 autocarul echipei este aşteptat să ajungă la Naţional Arena.
UPDATE 17:37 Personalităţile care vor fi prezente în această seară pe stadion au amenajate locuri speciale în sectorul VIP de pe Naţional Arena. Acestea au numele inscripţionate pe scaune.
Printre ei se regăsesc: Victor Ponta, Crin Antonescu, Valeriu Zgonea, Mircea Geoană, Gabriel Oprea, Anghel Iordănescu, dar nu lipsesc nici sportivii care au adus medalii importante la Olimpiada de la Londra. Printre aceştia se numără: Roxana Cocoş, Răzvan Martin, Tiberiu Dolniceanu, Marian Zalomir, Rareş Dumitrescu.
De la meci nu puteau lipsi nici fostele glorii ale fotbalului românesc, Gheorghe Hagi, Gică Popescu şi Dorinel Munteanu.
UPDATE 17:25 Jandarmeria şi-a făcut apariţia în jurul stadionului şi se fac ultimele pregătiri pentru ca la ora deschiderii porţilor totul să fie perfect organizat. Primul om care şi-a făcut prezenţa la stadion a fost Florin Marin. Acesta a ieşit la ora 17:15 să inspecteze gazonul. Echipamentul de joc a fost adus la stadion şi va fi aşezat în vestiar.
UPDATE 16:30 Cu 4 ore înaintea meciului România - Olanda, atmosfera din apropierea National Arena s-a încins. Terasele sînt arhipline, iar punctele de comercializare a materialelor promoţionale cu însemnele naţionalei au avut deja un mare succes. Spectacolul în tribune e garantat! ;)
UPDATE 15:00 Ultimele şedinţe pe care Victor Piţurcă le-a avut cu jucătorii au arătat că selecţionerul va miza pe aceeaşi echipă care a învins Turcia, 1-0. România va arăta astfel contra Olandei:
Tătăruşanu - Tamaş, Chiricheş, Goian, Raţ - Pintilii, Bourceanu - Torje, Grozav, B. Stancu - Marica
UPDATE 14:40 Meciul naţionalei României cu Olanda este perfect pentru bişniţari, care profită de interesul enorm al suporterilor. Bişniţarii comercializează biletele care costau la case 10 sau 15 lei, cu 100 de lei!
-----------
National Arena va arăta ca de sărbătoare diseară la meciul tricolorilor cu Olanda. Organizatorii vor pune la dispoziţie cîte un steag fiecărui spectator de pe stadion, astfel că la startul partidei arena va arăta spectaculos, mizîndu-se pe o coregrafie cu 53.000 de steaguri tricolore
Dar fanii îşi pot procura materiale cu însemnele naţionalei şi de la punctele amplasate la stadion şi în apropierea arenei.
La intrarea dinspre Basarabiei, vor fi amenajate două spaţii, faţă în faţă, unul cu România şi altul cu Olanda, de unde suporterii pot cumpăra tricouri sau fulare.
{{text}}