Nationala

"Motan" de Inter! » Bogdan Stancu e aproape de a ajunge în Italia

Bogdan Stancu joacă în prezent la Orduspor.

Articol de Eduard Apostol  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Clubul lui Moratti a trimis special un scouter pentru atacantul român, după ce internaţionalul a impresionat în Turcia prin evoluţiile din acest sezon în tricoul lui Orduspor.

Vîrful lui Orduspor trece printr-o perioadă favorabilă a carierei, reuşind un start de sezon impresionant pentru echipa de pe pe locul doi din Turcia. "Motanul" a bifat 4 goluri în acest campionat şi este golgeterul echipei. Agenţii de jucători au fost impresionaţi de fostul jucător al Galatei şi, în urma mai multor recomandări, atacantul a ajuns pe masa celor de la Inter Milano. Turcii au aflat de interesul pentru Stancu şi i-au fixat deja preţul: 5 milioane de euro!

De vestea că scouterii au venit după atacant a auzit şi selecţionerul Victor Piţurcă, iar acesta l-a chemat pe Bogdan pentru a purta o discuţie. Într-o conversaţie privată, Piţi i-a cerut jucătorului să uite că este urmărit de un club mare şi să nu fie individualist.

Chiricheş monitorizat de granzii Olandei

Un alt jucător după care au venit străinii este fundaşul central al Stelei, Vlad Chiricheş (22 ani). De această dată, cluburile interesate provin chiar din Olanda. Ajax, PSV şi Feyenoord şi-au trimis oamenii la Bucureşti, după ce presa olandeză l-a lăudat în repetate rînduri pe internaţionalul român. La meci au mai asistat şi scouteri din Italia, Germania şi Anglia.

"Stancu e un fotbalist de calitate, un sportiv cu personalitate şi cred că Terim a făcut o greşală că nu i-a dat o şansă. Probabil că şi acum regretă!" (Victor Piţurcă, antrenor România)

2,5 milioane de euro a achitat Orduspor pentru a-l transfera definitiv pe Stancu

Chivu: "Mi-e ruşine să mă retrag pe Naţional Arena"
La aproape 32 de ani, Chivu nu se gîndeşte la un meci de adio pe cea mai modernă arenă din ţară. "Mi-e ruşine să-mi fac retragerea pe Naţional Arena. Am făcut prea puţin pentru România ca să merit un meci de retragere. Aşa consider eu", a declarat ieri, la sport.ro, fostul căpitan al "tricolorilor" Cristi a renunţat în 2011 la echipa naţională, pentru care a marcat 3 goluri în 75 de selecţii.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.