Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA - OLANDA 1-4

Tătăruşanu l-a enervat pe Ponta! "Băiatul ăsta îmbrăcat în alb e olandez? A venit de la Crucea Roşie?"

Ponta încearcă să îi atragă atenţia lui Bellu înaintea partidei.

Articol de Mirela Neag   —  joi, 18 octombrie 2012

VIP-urile prezente în tribună la meciul România-Olanda au făcut haz de necaz la deciziile discutabile ale "centralului" Thomson.

Printre vedetele prezente marţi seară în tribuna VIP de pe Naţional Arena s-a aflat şi antrenorul lotului olimpic de gimnastică, Octavian Belu, invitat de FRF împreună cu medaliatele de la Londra 2012. El a pus suflet la fiecare atac al jucătorilor români, dar şi la deciziile controversate ale arbitrului central.

Ironii faţă de "Tătă"

La 0-1 şi la o fază discutabilă din careul "tricolor", Belu s-a ridicat nervos în picioare şi i-a întrebat "De unde e arbitrul ăsta?" pe cei aflaţi în rîndul din spatele său. "Nu ştiu!", a fost răspunsul general, de la Dan Constantin, preşedinte PC, Gheorghe Nichita, primarul Iaşiului, şi liberalul Călin-Popescu Tăriceanu. Premierul Ponta a dat-o însă pe ironie faţă de adversari: "Arbitrul e olandez! Tot olandez cred că e şi băiatul ăsta care stă în poarta noastră!".

Remarcile primului ministru la adresa lui Tătăruşanu au continuat şi după ce batavii au înscris golul de 2-0: "Domnilor, cine e omul ăsta îmbrăcat în alb? De unde a venit? De la ONU, de la UNICEF sau de la Crucea Roşie!?".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.