Ioan Mărginean, cel care deţine pachetul majoritar de acţiuni de la Universitatea Cluj, nu duce lipsă de oferte pentru a vinde clubul. Mai nou, interesat să preia "U" este omul de afaceri Cozmin Guşă.
"M-am gîndit bine la cît de importantă e Universitatea Cluj în Ardeal, este clubul care, din punct de vedere al istoriei şi tradiţiei, este un simbol al Transilvaniei. Am discutat cu parteneri de afaceri cărora le-am propus o variantă prin care să ne implicăm în preluarea echipei.
Încă nu am discutat cu actualii proprietari, dar o vom face săptămîna viitoare. Ne gîndim la un plan serios. Cei care ar putea investi sînt români, unii dintre ei originari din Ardeal", a explicat Cozmin Guşă pentru Ziua de Cluj.
În trecut, Guşă a mai fost implicat în fotbal la cluburile FC Naţional şi AEK Bucureşti.
{{text}}